ACTIVITĂȚI LA CASA IANCULUI

Distribuie pe:

Este tot mai evident faptul că, pe zi ce trece, ,,Casa Iancului” devine un loc tot mai căutat de concetățenii noștri târgumureșeni, întrucât activitățile programate și coordonate de domnul IOAN BERȚA, președintele Societății Cultural - Patriotice ,,Avram Iancu”, filiala Mureș, se diversifică, fiind tot mai instructive, mai educative și mai aproape de cerințele auditoriului.

În această săptămână, marți, 28.08.2018, un grup de peste 45 de persoane “prieteni ai Mănăstirii Recea” a fost prezent la Casa Iancului, unde, după ce președintele Ioan Berța le-a prezentat obiectivul, aceștia au putut urmări un film realizat de domnul ec. SILVIU RAȚIU ce a adunat în el secvențe privind principalele momente și acțiuni ale societății în cauză, derulate în ultimii 20 de ani de funcționare. Apoi, s-a prezentat un alt film cu mărturii ale unor persoane care au fost în preajma Sfântului Ardealului, Arsenie Boca, care l-au cunoscut pe acesta, ori au fost vindecați miraculos de el. Comentariile și dezbaterile pe marginea acestui film au fost moderate de preoții aflați în cadrul grupului. Urmează ca, în data de 5.09.2018, membrii societății noastre să participe la o activitate asemănătoare la Mănăstirea Recea.

În data de 29.08.2018 a avut loc o altă activitate ce a vizat cunoașterea modului în care a fost percepută de străinătate, personalitatea marelui Mihai Viteazul. Conferința extrem de amplă, bine documentată și foarte instructivă, a fost susținută de domnul ec. SILVIU RAȚIU. Ea a scos în evidență eforturile domnitorului pentru stabilitatea și prosperitatea țării, abilitatea lui diplomatică, meritele sale de mare strateg, ca și nestrămutata lui hotărâre de a ieși de sub suzeranitatea otomană. Victoriile sale de la Călugăreni, Giurgiu, Nicopole, Vidin, Gorăslău l-au propulsat imediat pe Mihai Viteazul în rândul celor mai importanți principi europeni care au condus vreodată lupta antiotomană. Cancelariile europene i-au lăudat vitejia, faptele sale de arme, glorificându-l, dar, în același timp, alții, printre care, în principal, Casa de Austria, nu vedeau cu ochi buni creșterea puterii sale și, mai ales, măreața clipă în care a unit toată suflarea românească sub puterea sceptrului său. De aici i-a venit și sfârșitul, dar ,,pohta ce-a pohtit-o “ atunci se va împlini în mărețul an 1918 la Alba Iulia.

După acest moment istoric, în care ne-am simțit pentru o clipă mândri și demni de trecutul nostru glorios, a urmat sărbătorirea, în avans, a ,,Zilei Limbii Române”. Prin poeziile poeților: MIRCEA DORIN ISTRATE, DORIAN MARCOCI, IOSIF ALBU, EMILIA ALBU, VIORICA ȘUTU, LILIANA MOLDOVAN, MIHAELA RAȘCU, toți membrii ai Ligii Scriitorilor din România, filiala Mureș, a fost omagiată frumusețea neasemuită a limbii române, expresivitatea ei, efectul ei mângâietor și lecuitor de suflete îndurerate, înălțătoare prin trăiri, înfiorate prin simțiri.

Admirabilele poezii ale celor citați mai sus au încântat asistența, iar prin conținutul lor, în care au proslăvit iubirea, dragostea de neam și țară, au creat un moment unic, de înaltă vibrație și emoție în rândul auditoriului, care i-a răsplătit cu meritate aplauze.

S-a dovedit încă o dată că românul este talentat, înzestrat cu har și dar dumnezeiesc în poezie, că sufletul său este simțitor la frumosul cuvânt pus în lungimea unui înfiorat vers, că limba noastră este melodioasă, purtătoare de sentimente, de speranțe, de trăiri, de vibrație, de emoție adevărată. Seara s-a încheiat în jurul unor bunătăți cu care, ca de fiecare dată, colega noastră, doamna LUCIA TRUȚĂ ne îndulcește.

Menționăm că, în fiecare zi de vineri, Casa Iancului este rezervată tinerilor, membri și simpatizanți ai societății noastre, iar în data de 1.09.2018 urmează ca membrii Ligii Scriitorilor, filiala Mureș, împreună cu membrii Societății Cultural-Patriotice “Avram Iancu” filiala Mureș și simpatizanții lor, să fie prezenți la Vaidacuta, unde se vor desfășura zilele localității, organizate în fiecare an de inimosul ing. IOAN SITA, fiu al acestui sat, peste care vălul uitării s-a așternut mult prea repede.

Lasă un comentariu