“Românii trebuie să se simtă mai aproape de cei de aceiași credință, decât de cei de același sânge.” (Sfântul Andrei Șaguna, mitropolit ortodox al Transilvaniei).
Niciodată, în istorie, Biserica noastră națională ortodoxă nu a ezitat, oricât s-ar strădui unii neprieteni să o blameze, să se identifice cu poporul, să propage conștiința națională (învățăturile ortodoxe ale Sfinților Varlaam și Dosoftei erau “pentru toată seminția românească”), să îi dea la conducerea țării pe cei mai viteji și înțelepți fii ai săi (Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul, Neagoe Basarab, etc), să se roage și să binecuvânteze o armată românească eminamente ortodoxă. De altfel, marii noștri istorici au consemnat, la loc de cinste, cum ierarhii și preoții Bisericii lui Hristos și-au adus aportul, decisiv, la apărarea credinței și demnității poporului în fața vrăjmașilor păgâni și eretici: 80 de preoți l-au “secondat” pe Horea, 2000 de preoți au făcut parte din armata lui Avram Iancu, mitropoliții Sofronie Miclescu și Neofit (plus arhimandriți și episcopi) au participat efectiv la Unirea Principatelor Române, apoi nenumărați alții și-au dat viețile în războaiele mondiale și de Independență, în vreme ce episcopi ai Transilvaniei au suferit pe timpul prigoanei ungurilor horthyști (N. Popovici al Oradiei a fost alungat doar cu hainele de pe el, V. Stan al Maramureșului a fost obligat să se exileze, Nicolae al Clujului a fost tratat - fapt unic în istorie - “apt de front”), patriarhul Miron a acceptat să fie prim-ministru în condiții foarte grele pentru țară, mitropolitul N. Bălan al Transilvaniei a refuzat Diktatul de la 1940 și a trimis o scrisoare de protest regelui Carol al II-lea, 2000 de preoți ortodocși au fost întemnițați de comuniști (conform acad. D. Stăniloae) etc.
Din păcate, însă, mai ales după prăbușirea regimului Ceaușescu, rolul Bisericii Ortodoxe (de port-stindard al românismului) a început propagandistic să fie negat, minimalizat, chiar ironizat, ca astfel poporul să se “rupă” mai ușor de Biserică, de către acei globalizatori, fii ai rătăcirii și întunericului, care - chipurile, sub masca “ecumenismului” - vor de fapt să provoace o criză în vederea implementării mondiale a unei noi “ordini” ... anarhice, unde minoritarii (etnici, religioși, sexuali etc) să “facă legea” în disprețul majoritarilor! Iar acești antihriști lucrează de zor, la dărâmarea regulilor sociale consacrate, nu doar de azi, de ieri, ci încă de când s-a constituit Biserica istorică!
Sigur, loviturile acestea față de Biserica Ortodoxă (și, implicit, de poporul binecredincios) s-au intensificat în special după “marea schismă” din 1504, atunci când patriarhul Romei s-a “gândit” să fie deasupra celorlalte 4, să schimbe legile bisericești (până atunci acceptate!), să se folosească de state-satelit (Ungaria, Austria etc), încurajând și speculând prozeletismul, agresiv, făcut cu scopul ocult de a “dirija” din umbră mersul istoriei și, prin extensie, de a provoca și întreține evenimentele internaționale prin care să își asigure de fapt supremația asupra conducătorilor laici ai lumii! Astfel, toți papii Romei, autoconsiderându-se înlocuitori pe pământ ai lui Hristos (!), s-au pus în situația de a “împinge” multiple comunități naționale, subjugate prin forță sau corupte, prin promisiuni neonorate, în prăpastia spre care, orbește, se înghesuie slugile lui Antihrist.
Dacă vom înțelege viziunea aceasta, de ansamblu, atunci ne va fi foarte ușor să pricepem cum de a fost posibil ca Roma papală să lovească cu “cuțitul” dezbinării (și) în inima românilor, folosindu-se din plin de urzelile hrăpărețe ale ungurilor, austriecilor etc, furând din neamul nostru ortodox (86,8%) aproape 10% din populația actuală: 5% sunt romano-catolici, 3,5% sunt reformați, iar 1% sunt greco-catolici...
(Va urma)
