Roade ale educației antiromânești a liderilor maghiari - S-A DEPĂȘIT ORICE LIMITĂ

Distribuie pe:

În seara zilei de duminică, 2 septembrie a.c., am fost de-a dreptul șocat văzând pe pagina de socializare de pe internet o postare, imagine și text. Imaginea reprezenta o clădire pe fațada căreia era inscripționat: “MUIE ROMĂNIA; MUIE TRIANON; TRĂIASCĂ UNGARIA”. Comentariul asociat, foarte acid, de altfel, dar explicabil și necesar, preciza că inscripționarea este pe o clădire de pe strada Poștei din Târgu-Mureș și se cerea autorităților să identifice autorii, pentru ca ei să răspundă în fața legii pentru fapta lor. Este inadmisibil ca în anul Centenarului Unirii să se tolereze astfel de mârlănii.

Verificând la fața locului în ziua de marți, 4 septembrie a.c., aflăm câteva date în plus. În primul rând, probabil, proprietarul clădirii, în încercarea de a șterge inscripția, a aplicat un strat de vopsea pe segmentul afectat, dar nu a reușit decât atenuarea nuanțelor de culori. Aflăm în plus că autorul este un tânăr, etnic maghiar, care locuiește în apropiere de locul faptei și este o persoană asistată social. Probabil, din fondul de asistență socială și-a cumpărat vopseaua și s-a pus pe treabă, fiindu-i dor de muncă. Aflăm că persoana în cauză locuiește pe strada Poștei la nr. 8, iar fațada clădirii asupra căreia s-a năpustit este la nr. 4, pe aceeași stradă, clădire unde se află un cabinet de mediator. Mai aflăm că la acea adresă locuiește familia Vitalis. În sfârșit, aflăm și o veste mai bună: poliția a identificat făptașul și a fost dus la sediul poliției pentru a fi interogat. Căutând să contactăm familia pentru a ne răspunde la unele întrebări, într-un târziu a ieșit la poartă o femeie de circa 45 de ani, cu o minoră. N-a fost dispusă a da detalii, dar a recunoscut că este mama făptașului. Frumoasă educație a primit acasă. Rămâne să vedem cum apreciază societatea, dar mai întâi legea. Fiindcă în astfel de cazuri, dacă legea este prea tolerantă, nu demonstrează decât impotență de guvernare, și încurajarea faptelor antisociale și a urii și intoleranței interetnice. Dar spre binele acelui individ, care acum a trecut în grija legii, e preferabil să se afle într-o celulă, spre înțeleapta lui cugetare, fiindcă, lăsat în libertate, i se poate întâmpla orice… Dacă legea va fi blândă cu el, nimeni nu garantează că va stăpâni eventuala furie a populației. Dar acel instigator, în caz că nu-și găsește liniștea numai dacă spurcă prin înjurături țara și poporul român, care îl tolerează, cu siguranță, ospiciul este spațiul potrivit pentru specimen ca el. Acolo poate să afirme ceea ce-i trece prin cuget și nesimțire… Dar e bine de clarificat un lucru elementar: nimeni nu este ținut cu forța în țara asta. Recomandabil este ca fiecare să-și ducă traiul acolo unde se simte bine, în largul său… În același timp ne întrebăm cine sunt mentorii acestui individ, sau ai celor ca el?

După intersecția străzii Poștei cu a Revoluției, pe peretele refugiului din stația de autobuze regăsim același “mesaj”, înscris cu aceeași vopsea albă, cu aceleași caractere de litere și aceeași greșeală ortografică, adică, același autor.

Lasă un comentariu