Educația pentru sănătate, implementată de voluntari, cadre didactice și cadre medicale școlare

Distribuie pe:

Organizația “Salvați Copiii” România a inițiat, anul trecut, proiectul pilot “Alegeri sănătoase”, derulat cu sprijinul financiar Kaufland. În cadrul acestuia, în ultimele zile ale lunii august, la Sinaia, a avut loc Tabăra Sănătății. Copiii și tinerii au participat la activități și ateliere organizate în cele cinci zile de dezbateri. Și-au consolidat astfel cunoștințele acumulate prin programul “Alegeri Sănătoase”, implementat în cursul anului școlar, dezvoltându-și abilitățile de comunicare, socializare și spirit de echipă. Atelierele au fost menite să îi ajute să-și formeze comportamente corecte și responsabile pentru un stil de viață sănătos.

Alimentația nesănătoasă, lipsa exercițiului fizic, abundența în oferte pentru consum de substanțe (alcool, droguri, etnobotanice), corelate cu neglijarea parentală sau abuzul asupra copilului în familie și la școală, generează riscuri multiple pentru generații de copii și adolescenți care nu au șanse corecte la sănătate, protecție și o calitate adecvată a vieții.

Proiectul pilot “Alegeri sănătoase” a cuprins sesiuni interactive de informare pe tema educației pentru sănătate implementate de voluntari, cadre didactice și cadre medicale școlare.

Intervenția “Salvați Copiii” își propune să sprijine dezvoltarea unei culturi școlare de promovare a sănătății copilului, fizică și emoțională, precum și de protecție a acestuia împotriva oricărui comportament violent, preciza Lavinia Varodi, coordonator de program. Domnia sa adăuga și că, pentru a continua demersurile realizate în faza pilot, programul de educație pentru un stil de viață sănătos va continua și până în 2021 și se va desfășura la nivel național, atât în mediul urban, cât și în cel rural, în peste 50 de localități din București și județele Argeș, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Iași, Mureș, Neamț, Suceava, Timiș, Vaslui.

Activitățile vor fi derulate în peste 480 de unități de învățământ, fiind incluși peste 50.000 de elevi. Sesiunile de informare vor fi structurate pe nivele de școlarizare (grădiniță, ciclul primar, ciclul gimnazial, ciclul liceal) pentru a sprijini implementarea directă a programului cu copii de diferite vârste și niveluri de dezvoltare, vizând atât conținuturi teoretice, cât și activități practice.

 

Lasă un comentariu