Contra promite o nouă națională!

Distribuie pe:

Contra nu s-a decis încă în privința celor 11 titulari care vor începe parcursul în Liga Națiunilor. Absența lui Jovetic nu trebuie să ne relaxeze, avertizează selecționerul. Contra este înaintea celui de-al treilea meci oficial pe banca naționalei. Până acum este neînvins, după o victorie contra Kazahstanului și o remiză în Danemarca. Atunci, însă naționala nu mai avea nicio șansă de calificare la turneul final din Rusia.

Acum moralul e altul. “Sunt încrezător, băieții s-au antrenat foarte bine, sunt foarte concentrați, sunt conștienți că trebuie să înceapă cu dreptul această competiție, iar mâine, la ora jocului, trebuie să ne prezentăm la fel ca în ultimele jocuri de verificare. S-a văzut schimbarea în bine în jocul echipei naționale și suntem mai încrezători decât acum doi ani de zile. Parcursul pe care l-am avut de când sunt la națională ne face încrezători, sper să avem parte de niște meciuri de referință care să rămână în istoria naționalei”, a spus selecționerul la conferința de presă de dinaintea jocului împotriva ex-iugoslavilor. Coșmarul din calificările trecute lipsește la muntenegreni. Jovetic a marcat ambele goluri din duelurile cu România, în preliminariile CM 2018. “Echipa Muntenegrului nu stă doar în Jovetic, au și alți jucători de valoare care ne pot pune în dificultate. Sunt periculoși la fazele fixe, bine așezați defensiv, nu poate fi vorba de relaxare”, a asigurat Contra. România - Muntenegru, se joacă astăzi, 7 septembrie, de la ora 21.45, pe stadionul “Ilie Oană” din Ploiești.

Lasă un comentariu