DESPRE MILITARI ÎN REZERVĂ ȘI DOUĂ SURPRIZE PLĂCUTE

I) La invitația scrisă pe care mi-a oferit-o la începutul lunii iulie domnul dr. ing. Mihail Ioan Tomșa - căruia îi mulțumesc - în calitate de vicepreședinte al Asociației „Simion C. Mândrescu", am participat la dezvelirea, în data de 21 iulie a.c., a bustului ilustrului înaintaș prof. univ. dr. Simion C. Mândrescu, lucrare amplasată în stânga intrării căminului cultural din Râpa de Jos, jud. Mureș. Despre acest eveniment s-a scris la vremea respectivă în paginile ziarului local „Cuvântul liber", iar despre unele aspecte chiar cu o mulțime de amănunte. Și totuși…

În partea dreaptă a platformei de la intrarea în căminul cultural, singurul în uniformă militară, având gradul de general de brigadă, stătea domnul Ioan Crăciun, care este vicepreședintele Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din Ministerul Afacerilor Interne, lângă care se afla soția domniei sale, doamna Ana. Împreună cu cei doi, mai era - dar îmbrăcat civil - fratele generalului, lt. col. (r.) Artenie Crăciun, cu soția sa, doamna Rodica.

Demn de menționat mai este și faptul că ambii militari sunt originari din Râpa de Jos. În mulțimea de săteni l-am zărit și pe lt. col. (r.) sing. Viorel Cioată, consătean și fost coleg cu Artenie Crăciun, precum și pe lt. col. (r.) Mircea Istrate, recunoscut pentru sensibilitatea sa umană.

Parafrazându-l pe profesorul de literatură comparată din perioada interbelică, David Repesh, am să spun că nu înseamnă că nu mai există aici valori umane numai fiindcă nu există monumente cu numele lor, dar am putea să-i luăm mai mult în seamă.

Fiindcă accentul în cele consemnate în rândurile de față cade pe cei care au purtat sau mai poartă uniforme, îi felicit pe toți polițiștii activi care au participat și au asigurat discret derularea evenimentului în condiții de siguranță și într-un climat solemn, așa cum impunea momentul căruia îi era dedicat.

Felicitări pentru această splendidă mobilizare umană!

II) Poveștile din familie, depănate de bunicul său din partea mamei, Vasile Ștef, fost combatant cu gradul de sergent de jandarmi în cel de-Al Doilea Război Mondial, i-au declanșat copilului Marian Teodor Hara dorința, plăcerea și cultul pentru purtătorii de uniforme militare și chiar pentru uniformele în sine. Pe măsura trecerii timpului, l-a avut ca model din acest punct de vedere pe însuși tatăl său, Gavrilă Hara, care a ajuns la gradul de locotenent-colonel în miliție și care, în cea mai mare parte a carierei sale, a servit în cadrul comunității sighișorene. Ajuns acum la vârsta de 42 de ani, Marin T. Hara este dispus să relateze oricui vrea să-l asculte, în special aspecte ale biografiilor generalilor din cele două războaie mondiale, și cu o atitudine respectuoasă și cu o modestie neprefăcută că de la toți aceștia „ am învățat ce este și port omenia", zice el. Are o soră mai tânără, Maria Persida, și un frate mai mare, Gabriel Vasile, ambii trăind în țară. Aceștia îi împărtășesc pasiunea, dar singurul care a purces la a face o colecție de uniforme militare este Marian. Încă sunt neinventariate, dar situația este foarte clară în mintea sa. Multe din piesele sale de colecție stau stivuite, deocamdată, într-o cameră a casei părintești din satul Seleuș (comuna Daneș, jud. Mureș), unde a rămas singur - mama lui decedase cu doar 6 săptămâni înaintea vizitei noastre.

În urma repetatelor sale insistențe de a-i face o vizită, am apelat la solidaritatea camaraderească și au răspuns afirmativ propunerii mele trei ofițeri superiori rezerviști, din „trei direcții": col. (r.) Vasile Tohănean (președintele filialei mureșene a ANCMRR din MAI.), col. (r.) Ioan Stan (SRI) și lt. col. (r.) Mihail Donțu (MApN). Impresionat de o asemenea prezență, gazda noastră - Marian - nu și-a putut ascunde emoțiile, și-a cerut scuze, spunând că se simte „onorat și aproape paralizat", rugându-ne pe noi să ne autoservim cu ceea ce el ne-a putut pune la dispoziție în calitate de gazdă, situația sa materială fiind critică - nu avea serviciu - iar cheltuielile recente de înmormântare fiind suportate mai mult de frații săi. Cel care a reacționat instantaneu a fost Ioan Stan, care mi-a cerut cheile de la mașină, iar câteva minute mai târziu s-a reîntors cu o pungă plină cu niște cumpărături (felicitări prietene Stan, noi ceilalți încă nu ne dumiriserăm, decât cu oarecare întârziere). Chiar în timp ce discutam, cineva cu o mașină a sosit pentru a-i înmâna colecționarului o uniformă albă cu grad de căpitan - un gest remarcabil.

Cei mai mulți donatori MApN și MAI - mai ales din rândul generalilor - au ținut să rămână anonimi, dar moral, Marin Hara vrea să le mulțumească public tuturor celor care l-au ajutat și îl ajută la împlinirea unuia dintre visurile vieții lui - să-și deschidă un muzeu militar. În paranteză măcar, trebuie să spun că are și o serie de obiecte rare care aparțin unui trecut mult mai îndepărtat, dar care, cantitativ vorbind, sunt departe de colecția de-a dreptul impresionantă de uniforme care țin de secolele XX și XXI. Mi-a acceptat să pomenesc, totuși, câteva nume cărora le este recunoscător: gl. (r.) Gheorghe Văduva; gl. bg. (azi gl. mr. în rezervă) Leucea Crăciun, col. Achim Liviu (decedat între timp) de la Școala de Ofițeri în Rezervă din Radna, jud. Arad, dar a cărui gest caritabil a fost continuat de soția sa, doamna Maria, precum și tuturor celorlalți.

Noi, cei patru care l-am vizitat, îl felicităm pentru străduința și efortul său în realizarea și completarea pe mai departe a remarcabilei sale colecții de uniforme, dar și pentru faptul că recent a absolvit Facultatea de Arte Plastice din Cluj-Napoca. Îi urăm, de asemenea, să aibă parte de sănătate, putere și să treacă peste greutățile inerente vieții. Ziua de 24 august, când l-am vizitat, rămâne și în memoria noastră ca fiind cu adevărat deosebită. Invitații săi sunt toți cei doritori să îi vadă admirabila colecție de uniforme militare, și cine știe, poate că unii dintre ei se vor arăta dispuși să-l ajute în augmentarea prețioaselor materiale. Poate că în acest demers nobil pe care acum îl fac public, autoritățile competente se vor arăta dispuse să-i întindă o mână de ajutor, pentru care, într-un viitor cât mai apropiat, se vor putea arăta mândre.

 

Lasă un comentariu