Literatura română, de-a lungul timpului, și-a demonstrat vocația ei patriotică, focul sacru al trăirilor cu suferințele, luptele, tristețile și bucuriile neamului nostru: limba, legea, portul și datinile moștenite de la bătrâni. În ea s-a subliniat ardent și cu cea mai intensă strălucire trăsăturile noastre naționale, conștiința față de neam și de țară, fidelitatea față de credința bimilenară a strămoșilor noștri, pentru sacrificiul atâtor generații jertfite pentru noțiunea de patriotism care, din păcate, astăzi se vede condamnat de o nedreaptă stigmatizare în ciuda Centenarului Marii Uniri de la 1918.
E timpul să redevenim patrioți și să ne iubim mai mult credința și neamul, emblema cuvântului sfânt de „patrie". Suntem patrioți față de țară, dar nu întotdeauna față de români! Și, mai mult ca oricând de românașii noștri din zona Harghita - Covasna și foarte recent și de cei din diaspora. Timpul dă uitării multe, mormintele eroilor pentru glia strămoșească rămân abandonate, numele lor șterse din memoria neamului sau condamnate la o nefirească uitare.
Poate și de aceea, de o bună bucată de vreme, ne trezește, ne luminează cu ardoare ținuta și prin poeziile sale, de o mare acuratețe patriotică, profesorul, poetul și scriitorul nostru ardelean, provenit de la Târnăveni, Mircea Dorin Istrate, președintele Ligii Scriitorilor Români - filiala Mureș, mereu, animat de dragostea față de neamul nostru din care am răsărit, față de valorile și tradițiile lui. Îndrăgostit de poezia patriotică, Mircea Dorin Istrate vibrează cu toată ființa sa în fața istoriei noastre, nu doar ca profesor de istorie! El simte acut fenomenul integral al istoriei, dând un impuls prin versurile sale, noi valențe poeziei contem-porane, interesului pentru istoria noastră națională prin cuvinte, patriotismul sincer și puternic al românului, construit pe glorificarea spiritului de sacrificiu a obligațiilor și demnității umane. Înțelegem că fără patriotism devenim și mai săraci și mai înfometați și mai datori (…)
Mircea Dorin Istrate scrie poezie patriotică din propriile lui imbolduri, urmărind înfiriparea conștiinței naționale și al orgoliului identitar al plaiului românesc. Poezia sa se înscrie în lirica patriotică, exprimând direct sentimentele de dragoste și venerație pentru țara și neamul său, singura legătură strânsă veșnică între generațiile de români strămoși, contemporani și urmași. Ea pune, prin definiție, limbajul poetic în cauză: provocare la imaculata-i cristalizare interioară pentru cei care își iubesc țara, personalitatea copleșitoare a poetului prin inteligență, memorie, cunoaștere și farmecul lim-bajului, caracterizat prin prospețime și naturalețe.
În opinia mea și a celor care-i citesc poeziile, MIRCEA DORIN ISTRATE face parte din galeria marilor oameni de cultură din literatura contemporană a ultimilor 10-15 ani. Generalitatea și talentul său deosebit, forța și puterea lui de creație față de artă, poezie, cultură și frumos l-au așezat pe un loc demn în rândul poeților contemporani de mare valoare. Poezia lui tinde să exprime o dimensiune interioară dintre cele mai importante ale omului: satul românesc, iubirea de țară și patriotismul, o viziune clară asupra existenței umane, amestec rafinat de sensibilitate și inteligență, noțiuni de „RĂU ȘI BINE", una dintre poeziile sale. (Citez un fragment): „Rugându-te mărite/ Mai știi o țară. Mai știi o țară, toată lapte miere/ Ce ruptă-i în bucăți, să-și ia putere/ Din spini? Aceasta-i țara mea, din moși, strămoși/ Rămasă moștenire din strămoși/ Când mai micită-n toate, cât mai plină/ E a Maicii Noastre tainică gradină".
