Pe lângă a fi Anul Nou Evreiesc, Rosh Hasaná mai semnifică și „Ziua facerii lumii și a omului", „Coroana Creațiunii".
Cu această ocazie, în Sinagogă se recită Unetane Tokef și Hallel.
Ziua de Rosh Hasaná începe cu rugăciunea de dimineață, Saharitul. Este recunoscută maiestatea lui Dumnezeu, Unul pe întreg Universul, aceasta fiind tema paragrafului intercalat în Semone Esre și învățătura principală a zilei.
În cadrul serviciului divin se recită Unetane Tokef, o rugăciune în care este descris tabloul Judecății Divine, psalmii Hallel și rugăciunea Uvinu Malkeini („Tatăl nostru, Regele nostru"). Aceasta din urmă se spune stând în picioare; prin ea credinciosul îl imploră pe Dumnezeu să-l înscrie în Cartea Vieții pentru anul viitor. Rugăciunea este repetată în fiecare zi, până la sărbătoarea de Iom Kipur.
Momentul cel mai solemn este sunatul din „sofar". Acest instrument făcut dintr-un corn de berbec, semnifică chemarea credinței în Dumnezeu și nimicirea Satanei, eradicarea răului care s-a înmulțit în cursul anului anterior.
Sunatul din sofar se desfășoară după anumite reguli prescrise; treizeci de sunete în trei serii: sunete simple, Tekia, care au menirea să-l facă pe credincios să reflecte la divina armonie, dacă nu cumva aceasta nu a fost tulburată și nu cumva ne pândește primejdia reîntoarcerii în haos; sunete prelungi - Șoarim, în care „răsună nu numai povestea primei Akeida, a sacrificiului de pe muntele Moria al celui dintâi evreu, Avraham, și al fiului său, Ithak, ci și o istorie multimilenară plină de jertfe" (Eminența Sa); sunete sacadate, Terua, aceasta semnificând confirmarea încrederii în Dumnezeu; la sfârșit se emite un sunet prelung, Tekia Ghedola, simbol al fericirii recâștigate. După un ultim imn, Haiom Teațemeiu, slujba de dimineață se încheie.
La slujba de după-amiază se spun rugăciunile Minka și Uanu Malkeinu. Unii credincioși au obiceiul de a merge la marginea unei ape pentru ceremonia de Taseh, adică în timp ce recită anumite versete din profetul Miha, își scutură buzunarele, gest care arată despărțirea lui de păcatele trecutului.
Acasă, masa festivă reflectă și ea înțelesurile spirituale ale acestei sărbători. Conform unui obicei care își are originea în Epoca Talmudică, se recomandă să se servească mâncăruri ale căror nume sau savoare dulce să fie de bun augur. De obicei, se înmoaie în miere o bucată de pâine sau de măr, însoțită de urarea ca noul an să fie dulce. Se mănâncă și felii rotunde de „challah" cu dorința să urmeze „un an bun, rotund". În cea de-a doua zi, seara, se obișnuiește să se servească un fruct care nu a mai fost consumat în anul respectiv.
A doua zi de Rosh Hasaná se spun din nou rugăciunile din prima zi, dar din Tora se recită versete referitoare la Akeida Ithak - „Sacrificarea lui Ithak", eveniment care, potrivit tradiției, a avut loc în această zi.
Sărbătoarea de Rosh Hasaná este precedată, la 10 zile, de cea de Iom Kipur. Tradiția spune că judecata lui Dumnezeu, care începe de Rosh Hasaná, se termina de Iom Kipur, iar în intervalul dintre aceste două sărbători se pecetluiește soarta unei persoane. De aceea, după Anul Nou, urmează pentru evrei zece zile de pocăință, în care vor căuta să-l înduplece pe Judecătorul Ceresc prin rugăciuni și fapte bune.
(Va urma)
