FERICIREA PRODUSĂ DE PLATA FACTURILOR

Distribuie pe:

Societatea, de când o știm, exceptând perioada organizării în ginte, triburi, hoarde și alte comunități, funcționează cu bani. S-au inventat impozitele, taxele și altele colaterale, pentru cele mai interesante facilități, servicii sau alte motive. Iată că omul, în perioada pe care o putem numi deocamdată modernă, este dresat, de mii de ani, generații după generații, să facă plăți în toate direcțiile. Cele mai bune plăți se fac pentru gaz, energie electrică, hidrocarburi, apă-canalizare și lista este foarte lungă. Prețurile lor cresc și ele necontenit, iar beneficiarul nu poate decât să se supună regulilor impuse de furnizori. Ce-i drept, a început să pălească monopolul firmelor care furnizează aceste resurse naturale, fiindcă au mai apărut și altele între timp, la concurență, cu posibilitatea beneficiarului de a alege serviciile oricărei firme distribuitoare de energie. Iată un caz interesant relatat de o târgumureșeancă de pe strada Narciselor:

Mariana Arvinte: “La sfârșitul lunii aprilie a venit un reprezentant al firmei E-nergia, în bloc, să ne convingă să trecem cu contorizarea și facturarea consumului de gaz la ei. Noi am fost derutați. Pe ecusonul său am văzut E și am crezut că este E-on Gaz. Am acceptat propunerea sa, apoi am semnat ceva, dar când a plecat, nu ne-a lăsat absolut nimic, mă refer la vreun contract, sau așa ceva. Ne-a lăsat un fluturaș care avea imprimat un text publicitar cu condițiile avantajoase pe care le oferă ei. Am așteptat până în luna mai. Nu am primit nimic, nici contract, și în aceste condiții.

M-am dus la E-on Gaz, unde am refăcut contractul cu ei. În luna iunie am primit de la firma E-nergia un contract nesemnat de mine și au început să-mi vină lunar facturi. Deci, până în 26 iunie am fost la E-nergia, iar de la acea dată, facturile le plătesc la E-on Gaz. În lunile iulie și august mi-au venit facturi și de la E-nergia, deși în luna iulie am anunțat în scris firma E-nergia, cu sediul central în București, că am reziliat contractul cu dânșii, deoarece nu am primit de la ei un contract valabil, timp de trei săptămâni, drept consecință, mi-am reînnoit contractul cu E-on Gaz. Deși i-am anunțat în scris, am primit deja facturi de la ei, până în prezent, două, așa că am plătit facturile la ambele firme”.

Se pare că fericirea omului este de a plăti lunar, pe lângă multe altele, facturi. Dar când ai de plată facturi duble, omul trebuie să fie în culmea fericirii. Lăsând gluma la o parte, să remarcăm în primul rând modalitatea defectuoasă a firmei E-nergia de a întocmi un contract de furnizare a energiei. Un contract este valabil doar cu semnăturile autorizate din partea societății și a beneficiarului. Este o regulă elementară care trebuie cunoscută de orice persoană care întocmește contracte. Prin contract se înțelege că două părți cad de acord într-o privință, în anumite condiții, iar certificarea se face prin semnături. Cine nu știe să scrie, să citească, nici să facă o mâzgălitură pe hârtie, își pune amprenta cu degetul în locul semnăturii. Are suficiente. Deocamdată, contractul în discuție nu are nicio valabilitate, întrucât nu este semnat de beneficiar, iar beneficiarul este inadmisibil să poată fi obligat de a plăti două facturi în folosul a două societăți diferite, pentru același serviciu, dar prestat de o singură firmă. În acest caz, firma E-nergia are obligația de a restitui sumele încasate ilegal de la beneficiar și să înceteze a mai pretinde plăți pentru servicii care nu au fost onorate. În caz de neînțelegere, problema se poate rezolva și prin instanța de judecată, caz în care firma E-nergia va deschide punga mai larg, pentru plată. Să sperăm că vom avea vești bune pe tema asta.

Lasă un comentariu