Folclorul Văii Mureșului, reflectat în cartea “Murăș, Murăș, apă lină”, autori Vasile Netea și Eugen Nicoară

Distribuie pe:

Pentru a avea o imagine mai amplă asupra folclorului mureșean, asupra datinilor și obiceiurilor mureșene, trebuie să aruncăm o privire și să facem o prezentare cărții: “Murăș, Murăș, apă lină”, în care Vasile Netea și Eugen Nicoară prezintă pe larg toate elementele folcloristice ale Văii Mureșului. La realizarea acestui volum, Vasile Netea colaborează cu dr. Eugen Nicoară. Așadar, în anul 1936, apărea la Reghin, în Editura Despărțământului “Astrei”, volumul “Murăș, Murăș, apă lină” - literatură populară din regiunea Mureșului de Sus”, alcătuit de Vasile Netea și dr. Eugen Nicoară. Prin dimensiunile sale, ca și prin speciile de literatură, îmbunătățește colecția acestora, este cea mai reprezentativă și mai cuprinzătoare culegere de folclor mureșean. În intenția autorilor ea nu reprezenta decât volumul I dintr-o colecție mai intensă, din care volumul următor era consacrat obiceiurilor și datinilor, în volumul al treilea prozei populare mureșene, snoavelor, tradițiilor, poveștilor. Însuși faptul că volumul se tipărea sub auspiciile ASTREI, preocupată de culturalizarea satelor, și că era prefațat de Ion Agârbiceanu, secretarul literar al secțiilor ASTREI, reflectă îndeajuns caracterul cultural al acestei colecții. Cartea era de altfel închinată “inimilor tinere” de pe meleagurile mureșene pentru cultivarea și constituirea “graiului”, portretului și datinilor strămoșești.

Datorită intensei activități culturale a acestui despărțământ, volumul “Murăș, Murăș, apă lină”, care s-a bucurat de o aleasă primire și din partea ziarelor și revistelor transilvănene, a avut o largă circulație, el fiind până astăzi un izvor de împrospătare pentru colăcarii și chiuitorii de la nunți și de informare pentru cercetătorii locali. Deși alcătuită în vederea unor asemenea scopuri, noua colecție de folclor mureșean cuprindea însă numeroase elemente care să o facă utilă și pe alte planuri decât cele locale și să aducă o contribuție la dezvoltarea mișcării folcloristice naționale. Autorii precizează că au urmărit să înfățișeze aspectul integral al sufletului poporului de pe aceste meleaguri începând cu portul, apoi cu limba și sfârșind cu diferite specii de literatură populară.

Volumul se deschide cu un număr de 14 “chipuri și porturi mureșene”, reprezentând o fetiță, o mireasă și un mire din Filea, două fete și o pereche română din Deda, alte fete din Pietriș și Toplița, două fete și un fecior din Râpa, un călușar de la Maiorești, o horă de la Bilbor, un grup de călușari din Socol, un tată cu un copil și doi bătrâni din Vătava, precum și o veche casă acoperită cu paie, din comuna Urisiu. În prefață se dau și unele indicații asupra unora dintre elementele componente ale portului de pe Mureș, insistându-se la portul femeilor, asupra deosebirilor dintre ornamentația pălăriilor de vară din satele românești și săsești. De la port se trece la grai. Autorii au cules și au așezat în fruntea colecției un număr de peste 510 cuvinte specifice regiunii, unele destul de rare. Cele mai multe din aceste cuvinte au fost culese din comunele Deda, Adrian, Vătava și Socol. La Deda s-a aflat o nouă urmă de rotacism “verim” pentru venim, pe lângă cele mai vechi: “irimă”, pentru inimă, “serem” pentru semen.

Doinele și baladele cuprinse în volumul lui Vasile Netea și Eugen Nicoară sunt 34. În prefață, autorul arată că ele sunt urzite mai ales pe motive de ordin sentimental, drame lirice, neînțelegeri în căsnicie etc., încercându-se prea arar “zvâcnirea epică, fiindcă această regiune n-a fost niciodată bântuită de faima tulburătoare a voinicilor înfruntători de primejdii”. Dorul e cântat în aceste doine și balade în chip stăruitor, multe versuri sunt necunoscute până acum, precum și multe variante frumoase. Se află de asemenea în colecția Netea - Nicoară, balada nevestei fugite de la bărbatul său, a ibovnicului scos din închisoare de către calul credincios, a nurorii cu soacra nemilostivă, a sorei care și-a otrăvit fratele, a nevestei cu pruncul mic răpită de hoți etc. Doinele - cele mai multe de dragoste și dor - sunt legate de evocarea Mureșului și a codrilor întinși ai regiunii. Vasile Netea observă cum aceste doine și balade reliefează adevărul în sensul că ele cântă prin versul lor greutățile și suferințele acestui popor, istoria extrem de zbuciumată a oamenilor care au trăit pe aceste meleaguri binecuvântate și ocrotite de Dumnezeu.

Mai numeroase în acest volum sunt “Horele și chiuiturile” care, după cum se arată în prefață, printr-o largă corelație, s-au cizelat până la desăvârșire, devenind niște bijuterii ale folclorului. Și în “Hore”, ca termen de comparație cu “urâtul”, se evocă Mureșul. Interesante sunt “obiceiurile și orațiile de nuntă, chiuiturile miresei și chiuiturile găinii”. Vasile Netea atrage atenția îndeosebi asupra acestora din urmă, ele fiind expresia literară a “jocului găinii” și care înfățișează un îmbelșugat izvor de erori rustice, de melodii, de satiră și haz, oferind un larg câmp de manifestare nevestelor cântărețe, chiuiturile găinii fiind rostite numai de femei. Chiuiturile acestea alternează cu cântecul unei viori, muzicantul trebuind să deschidă calea cântăreței și să-i însoțească toți pașii.

Colindele și cântările religioase sunt în număr de 38 în acest volum. Referitor la colinde, arhaismul lor este evident, și pornind de la alte colinde ce se cântă în același fel, am putea bănui că forma cea mai veche a colindei e cea alternativă, pe două grupuri. Prezentând aceste colinde și cântări religioase, autorii au început cu urarea de Crăciun, au trecut la plăsmuirea și prăbușirea lui Adam și apoi la nașterea, patimile Mântuitorului Iisus Hristos pentru a termina, după evocarea câtorva sfinți cu un mănunchi de cântări religioase. Sunt prezentate colinde tradiționale românești: “O, ce veste minunată”, “O stea mare s-a ivit”, “Mărire întru cei de sus”, “Maica Sfântă s-o pornit”, “Asta-i slava de Crăciun”, “Coborât-a, coborât”, dar și alte colinde cu caracter bucolic, precum și o variantă ardeleană a Mioriței. Colecția Nicoară-Netea mai cuprinde un număr de “priveghiuri și bocete”, “descântece și farmece”, “superstiții și credințe”, “cimilituri și ghicitori”, “proverbe și zicători”. Această colecție este una din principalele surse documentare asupra studierii psihologiei poporului din regiunea Mureșului de Sus, asupra experienței sale străvechi, precum și asupra concepției despre moarte și viață. Volumul acesta se încheie cu “Cântece și scrisori” din epoca Primului Război Mondial. Acestea au caracterul unui jurnal personal de arme, început în 1914, cu mobilizarea pentru Serbia, și se termină în 1919, cu campania de la Tisa. Versurile suferă de multe ori prin neregularitatea formei, dar ele prezintă importanță pentru conținutul lor realist.

Acest volum memorabil concretizează o colaborare deosebită între două mari personalități ale neamului românesc, doi mari oameni ai Ardealului nostru românesc, plămădiți pe pământ mureșean.

 

Lasă un comentariu