NICOLAE CEAUȘESCU A IEȘIT DIN ISTORIE CU UN SALARIU DE DOAR 16.000 de LEI!

Distribuie pe:

Fostul ministru de Finanțe și consilier personal al lui Nicolae Ceaușescu, Petre Gigea (88 de ani), a dezvăluit pentru postul de televiziune Kanal D, că din anul 1985, salariul lunar al președintelui României, Nicolae Ceaușescu, a fost de... 16.000 de lei, în timp ce salariul directorului general din Valea Jiului era de 19.000 de lei!

“Prin 1984, salariul lunar al președintelui României era de 15.000 de lei. Primul-ministru avea cu o mie de lei mai puțin decât el, viceprim-ministrul cu două mii de lei mai puțin, iar noi, miniștrii, aveam și mai puțin. O precizare: 9.000 de lei era salariul meu propriu-zis de ministru, plus 2.000 de lei - indemnizația de conducere, dar care nu intra la calculul pensiei, întrucât Ceaușescu nu accepta ideea unor pensii mari.

La ora aceea, cursul neoficial al dolarului american era de aproape 30 de lei. Dacă am face un calcul aproximativ, am putea zice că salariul lui Nicolae Ceaușescu a fost, în 1984, de aproape 500 de dolari SUA pe lună.

La sugestia unor colegi miniștri, prin noiembrie 1985, m-am dus într-o zi la Nicolae Ceaușescu cu o propunere de mărire a salariului lui, știind că, implicit, se vor mări astfel la toți ceilalți miniștri.

Am trecut, ca propunere, 20.000 de lei pentru el, ca președinte al României. De ce? Se majoraseră salariile, iar directorul general din Valea Jiului încasa 19.000 de lei pe lună (salariu plus sporuri).

Ceaușescu nu a fost de acord cu propunerile mele și a acceptat mărirea salariului de la 15.000 la 16.000 de lei, adică echivalentul a 530 de dolari SUA.

În aceeași perioadă, salariile românilor de rând variau între 1.500 și 3.600 de lei. De asemenea, o franzelă costa 2,5 lei, 1 kg de zahăr 11 lei, 1 litru de ulei 12 lei, 1 kg de carne de porc 33 de lei, 1 litru de benzină 9 lei, un bilet de tramvai 2 lei, un televizor cu tub între 2.000 și 4.000 de lei, iar o mașină Dacia 70.000 de lei”, a precizat fostul ministru de Finanțe.

Oare, ce au de spus despre demnitatea și cinstea fostului președinte Nicolae Ceaușescu lacomii care ne conduc în prezent?! 

Lasă un comentariu