O seară de muzică

Distribuie pe:

Sighișoara a fost gazda unui concert susținut de Orchestra Română de Tineret, formată din tineri muzicieni din România și Republica Moldova, avându-l ca mentor pe violoncelistul prof. Marin Cazacu, iar ca interpretă pe solista de jazz Elena Mândru.

Stabilită de mai bine de 6 ani în Finlanda, artista a revenit acasă, îmbrățișând ideea unui proiect ce a prins viață, cu un spectacol de anvergură în care muzica de jazz se întrepătrunde în mod fericit, cu muzica clasică și cea folclorică.

La pupitrul dirijoral s-a aflat Costte Justo Valdes (Cuba/Germania), la pian Toumas J Turunen (Finlanda), la contrabas Michael Acker (România), la tobe bulgarul Borislav Petrov, iar la fluier tradițional, pe Dan Variu. Turneul a cuprins patru orașe din Transilvania, anume selectate, unde nu există orchestre simfonice, respectiv: Sighișoara, Zalău, Negrești-Oaș și Toplița.

Orchestra Română de Tineret reunește cei mai buni tineri muzicieni din România, iar din anul 2011 este membră a Federației Europene a Orchestrelor Naționale de Tineret - ERNYO.

 

Lasă un comentariu