“Cea mai bună soluție pentru problemă ar fi fost să se acorde Transilvaniei autonomie după cel de-Al Doilea Război Mondial. Trebuie să facem totul pentru a proteja drepturile egale ale minorităților naționale maghiare din Transilvania (...) Politicile românești nu sunt doar antimaghiare, ci și direcționate împotriva Uniunii Sovietice și împotriva slavilor de sud” (M. Szüros, interviu la Radio Europa Liberă).
Acest șef de stat “socialist”, instaurator al Republicii a III-a în Ungaria, nu s-a lăsat cu nimic mai prejos decât predecesorii săi (fasciști și comuniști) de după Trianon și, intuind că “mișcările” reformatoare ale Moscovei ar fi favorabile intensificării procesului refacerii Ungariei Mari, s-a repliat cu rapiditate pe “frontul” terorii neorevizioniste, în special în ofensiva antiromânească, devenind practic fondatorul doctrinei panmaghiare. Nici nu mai are sens să spun că atât el (care în anul revoluționar 1989 fusese secretar al C.C. al P.M.S.U. cu probleme internaționale și apoi președintele Parlamentului), cât și virulentul panmaghiar G. Horn (ministru de externe), au făcut tot ce le-a stat în putință ca să scape de “coșmarul” de la București, președintele Ceaușescu, cel care, stricându-le tot mai mult “jocurile” diplomatice în ce privește “recuperarea” Transilvaniei, era pe punctul de a face, în condițiile deja obținutei independențe financiare și a unor proiecte economice stânjenitoare în zonă, o Românie puternică în fața căreia nu numai Ungaria, ci și alți dușmani care ne-au pândit și exploatat de secole, să fie puși “la respect”, într-un eventual conflict, uzând fără ezitări de tehnica militară aferentă!
Ei bine, stimați cititori, tocmai acești neprieteni ai noștri din exterior, în orbul lor galop spre globalizarea cât mai grabnică, și-au dat “mâna” pentru a pune în practică o conjurație internațională, cu riscul să provoace chiar un război în zonă, să îl elimine “din schemă” pe incomodul Ceaușescu. Așa se explică de ce, de exemplu, “prietenul” nostru ungar, G. Horn, s-a și gândit, după cum ne relata în cartea sa “Pietre de hotar”, la pagina 196, realmente să trimită armament în România însângeratului Decembrie 1989: “Pe 23 decembrie... M-a sunat ofițerul de serviciu de la Ministerul de Externe... ambasadorul ungar la București voia neapărat să vorbească cu mine. Seara am transmis revoluționarilor (care din ei, români sau maghiari? - n.a.) că suntem gata să le trimitem arme și muniții”...
În fine, după ce Operațiunea războiului atipic contra României ceaușiste a reușit, Ungaria a acționat tot mai nediplomatic, sub pretextul că îi “scapă” pe minoritarii maghiari din România de... “genocid”, printr-o serie de practici care să conducă în definitiv la o anexare mascată, graduală, a Transilvaniei la Ungaria. De astfel de imixtiuni nepermise, neconforme uzanțelor internaționale, nu sunt străine personalități politice budapestane precum: președintele M. Szüros (a se vedea reacția față de “progromul” de la Târgu-Mureș din martie 1990, precum și relația sa cu U.D.M.R.), ministrul de externe G. Horn (atenție la vizitele efectuate în România), G. Entz (ministru al Oficiului pentru maghiarii de peste granițe) etc.
Și-au mai dat concursul, pentru a se declanșa internațional un adevărat război de imagine împotriva României postceaușiste, unii din maghiarii de pe pământul românesc: D. Geza (primul președinte al U.D.M.R., o organizație fondată chiar în ziua în care familia Ceaușescu era împușcată), L. Tökes (agent al serviciului secret ungar AVO, conducător al “Societății Pro Transilvania” cu sediul la Budapesta) etc.
Din păcate, politica ațâțării la ură interetnică a Budapestei a generat în România o stare de tensiune națională, caracterizată de obstinația cu care conlocuitorii noștri maghiari, rezonând din plin la infuzarea ideii de separatism etnic, niciodată nu au participat la taberele românești, la sărbătorile noastre, iar la evenimentele lor publice nu s-au sfiit să cânte Imnul Ungariei, să se afișeze ostentativ cu harta Ungariei Mari (deci cu Transilvania inclusă), să poarte steagul Ungariei (în Satu Mare, Mureș etc.), să declare cu emfază că vor autonomie și limbă oficială maghiară, să îi facă pe românii din Harghita și Covasna, pur și simplu, să își pună “mâinile în cap” și să plece din acele zone!
În această notă, de sfidare și superioritate nejustificată față de români, s-a lucrat apoi la germenii noii mentalități publice, evident cu “vânt” dinspre Budapesta, conform cărora se tot încearcă destabilizarea Statului Român prin propagarea șireată a unor idei periculoase cum că guvernarea centrală de la București nu este bună (dar ei ne-au subminat când și cât au putut!), că ne prezentăm ca un popor necivilizat, că suntem venetici pe aceste meleaguri și nu avem Istorie! Iar această deșănțată propagandă a lor, menită să ne zdruncine unitatea de suflet, a cunoscut apogeul, agresiv, prin atâtea denunțuri calomnioase, făcute de unguri în exterior, având ca scop să ne discrediteze național și să ne facă să ne simțim străini în propria noastră Țară...
(va urma)
