Excelenței Sale în America
D-lui C. Anghelescu,
Ministru al României la Washington
Domnule Ministru,
Am onoarea a Vă aduce la cunoștință următoarele:
Prin ordinul Marelui Cartier General cu numărul 1082 din 18 aprilie 1917, am fost trimis în misiune în Statele Unite împreună cu părintele Vasile Lucaciu și cu părintele Ioan Moța. Scopul misiunii noastre, numită “Misiunea Patriotică Română”, era propagandă pentru cauza ardeleană și, întrucât va fi cu putință, organizarea unei unități de voluntari români ardeleni pentru frontul francez, această unitate având să facă parte din Armata Franceză sau Americană, dar păstrându-și caracterul său românesc. După un drum de două luni prin Rusia și Japonia am ajuns la Washington în ziua de 29 iunie. În 2 iulie am fost primiți în audiență de Ministrul de Externe, dl. Robert Lansing, arborându-se pe Ministerul de Externe drapelul român. Părintele Lucaciu i-a adresat o scurtă alocuție, la care dl. Lansing a răspuns exprimând elogii la adresa României și promițând că Statele Unite vor da tot sprijinul lor sforțărilor noastre de libertate.
Am intrat apoi în legături cu ceilalți funcționari înalți de la Ministerul de Externe, mai ales cu dl. William Phillips și Albert Putney, luând în discuție și chestiunea unei unități românești.
În 6 iulie am avut o întrevedere cu dl. Newton Baker, Ministrul de Război. I-am arătat situația neamului nostru, sforțările ce le face pentru dezrobirea și unitatea sa și i-am înfățișat planul pe care îl socoteam noi potrivit pentru alcătuirea unei unități românești pe acest pământ american. Punctele principale ale acestui proiect erau următoarele:
1. Se alcătuiește o unitate din români ardeleni voluntari care nu sunt cetățeni ai Statelor Unite (Cetățenii cad sub Legea Recrutării).
2. Unitatea va fi încadrată în Armata Americană, purtând însă numele de “Batalionul”, “Regimentul” sau “Brigada Română”, după cât va fi de mare numărul voluntarilor.
3. Ofițerii vor fi americani sau se va putea cere și Guvernului Român un număr de ofițeri transilvăneni, avându-se în vedere că toți românii din America sunt de origine din Transilvania și Ungaria.
4. Subofițerii vor fi români, foști gradați în armata unde și-au făcut serviciul militar sau li se vor putea da un număr de subofițeri formați deja din armata Americană;
5. Limba de comandă va fi cea engleză, cea de instrucție de asemenea, întrebuințându-se însă, în caz de nevoie, și cea românească.
6. Cheltuielile de echipament, trai și transport vor fi suportate de Statul American.
7. Se va căuta o înțelegere întru toate cu Guvernul Român.
Domnul Ministru de război Baker ne-a răspuns, și apoi, în 7 iulie, mi-a explicat mie mai amănunțit, că America nu poate primi nicio unitate cu caracter specific național. Dânșii așteaptă ca acest război să contopească într-un singur aluat diferitele rase imigrate aici, formând astfel o mare și unitară națiune americană. Vor să aibă înainte de toate o armată americană cu duh american. I-am explicat că acești oameni ai noștri nu sunt cetățeni ai Statelor Unite, ci mulți dintre ei au acasă familii, sunt însă cu toții gata să lupte pentru dezrobirea țărișoarei noastre ardelene. Dânsul mi-a răspuns, într-un mod foarte amabil, că deocamdată nu se pot abate de la regula pe care și-au impus-o, fiind, de altfel, anevoios transportul; dacă însă, mai târziu, se va ivi nevoia, atunci Guvernul American va primi bucuros oferta noastră. Până atunci ne roagă, având în vedere scopul pentru care America a intrat în război și care cuprinde și dezrobirea neamului nostru, să-i îndemnăm pe români să intre în Armata Americană.
Aceeași părere am găsit-o și la Marele Stat Major.
În 3 august 1917 făcurăm Ambasadorului Franței aproape aceeași propunere în scris (alăturată aici în copie). Ambasadorul a transmis-o la Paris, însă un răspuns satisfăcător nu s-a dat încă.
Astfel, am văzut că înființarea unei legiuni românești întâmpină greutăți a căror înlăturare atârnă foarte puțin de noi. Am constatat însă, în aceeași vreme, că lumea americană nu ne cunoaște deloc. Chiar oameni din fruntea vieții politice abia știau unde e România, neavând cum să cunoască chestiunea Transilvaniei și idealul pentru care ne luptăm.
De aceea, am căutat să fiu de folos în împrejurările pe care le-am aflat aici. Văzând că deocamdată nu se poate înființa o unitate românească, văzând, de asemenea, viața românească de aici, care, afară de vreo 10-15 intelectuali sunt toți muncitori, și, de altfel, certați și dezbinați între dânșii, deci fără vreo greutate politică în împrejurările de astăzi, am socotit că trebuie să pun mai mare pond pe informarea cercurilor politice decât pe entuziasmarea muncitorimii noastre. Pentru românii noștri de aici, misiunea noastră a ținut, cu ajutorul diferitelor comitete locale, mai multe adunări românești la care am luat parte cu toții și am fost primiți cu multă însuflețire. Părintele Ioan Moța a publicat chiar cunoscutul său ziar poporal Libertatea, pe care-l scotea în Orăștie încă din 1903.
(Va urma)
