O adevărată nebunie este ceea ce se petrece la noi în țară. În vreme ce jandarmii îi bușesc pe români de nu se văd, cu orice ocazie când aceștia ies în stradă demonstrând pașnic, așa cum a fost și cazul mitingului din 10 august a.c., pe motiv că atentează la ordinea de drept, iredentiștii maghiari desfășoară în voie pe teritoriul Transilvaniei, deci al României, sub ochii acelorași autorități, activități mult mai grave care vizează integritatea teritorială a acesteia, susținând, cu un curaj diabolic, că alipirea Transilvaniei la România a fost un rapt, pentru că Ungaria este adevărata mamă a Transilvaniei, că Trianonul este un dictat nenorocit, prin decizia lui umilitoare pentru națiunea maghiară, fapt ce nu le dă motive de uitare sub nicio formă.
Și, într-adevăr, liderii de toate culorile ai minorității maghiare, foarte bine orchestrați de la Budapesta, fac tot posibilul să nu-l uite, desfășurând, pe teritoriul României, o gamă foarte variată de acțiuni, deloc subversive, ci la vedere: de la conferințe pe această temă, cu aportul unor istorici, politicieni, propagandiști de seamă din Ungaria, la lansări de cărți, comemorări de generali secui care au luptat împotriva României, înălțarea de monumente criminalilor și depuneri de coroane, adunări comemorative. Toate cu aceeași temă, referitoare la “cum a furat România Transilvania, la 1918” și ce trebuie făcut pentru recuperarea ei de către Ungaria, în viitorii o sută de ani, pentru îndreptarea “marii nedreptăți”. Acțiuni în fruntea cărora trebuie să stea menținerea neștearsă a dorinței de a îndeplini acest deziderat cât mai devreme.
Cine citește presa maghiară din România nu poate să nu rămână consternat de amploarea și agresivitatea acestor demersuri, iar nonșalanța cu care ele sunt reliefate în spațiul public denotă că România a devenit un sat complet lipsit de câini, că poporul român suportă degeaba costurile enorme ale unor structuri de apărare a demnității și integrității țării, care nu fac nimic sau aproape nimic în acest sens.
Iată câteva exemple, din miile publicate de acest gen, de atac dur la adresa României, cu prilejul Centenarului și pentru contracararea lui, care se desfășoară în voie pe teritoriul acesteia, spicuite din ziarele maghiare de Covasna, prin intermediul traducerilor efectuate de ziarul de limbă română, “Condeiul ardelean” din Sfântu Gheorghe: Din coloanele cotidianului Háromszék, reținem că, în incinta Bibliotecii județene “Bod Péter” din Sfântu Gheorghe a avut loc recent un program festiv cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la declanșarea luptei secuiești pentru autodeterminare, prilej cu care a fost prezentată cartea lui Domokos Lászlo, dedicată vieții fostului comandat al Diviziei Secuiești, Kratovichvil Károly, aghiotant al lui Béla Kun, care, în 1919, a declanșat o puternică contraofensivă pentru recucerirea Ardealului, în plin proces al Conferinței de pace de la Paris. A fost o bătălie crâncenă care s-a soldat cu mari pierderi de vieți omenești, având ca final înfrângerea agresorului elogiat și atârnarea opincii, de către armata română biruitoare, pe Parlamentul Ungariei.
Într-un alt număr la aceluiași cotidian, se vorbește de turneul prin zece orașe ale așa-zisului Ținut secuiesc, al lui Gabor Ferenc, președintele nou ales al Consiliului Național din Transilvania al Uniunii Mondiale a Maghiarilor care și-a prezentat cele patru volume ce dezvăluie martirismul secuiesc și maghiar din aprilie 1919 și 24 septembrie 1944, din localitățile Crișul Negru Grădinari, Remetea, Ginta, fără însă a arăta, care au fost împrejurările și cauzele acestor fapte.
Cotidianul “Szekely Hirmondo” ne informează despre comemorările de amploare pe marginea Trianonului de la Vârghiș, Ojdula, Sfântu Gheorghe, Târgu-Secuiesc și Covasna, unde s-au adunat corifeii locali ai maghiarimii din toate partidele și care au depus coroane de flori la “stâlpul Trianonului”, înfierând în același timp România, care, zic aceștia, “nu s-au ținut de promisiunile de la Alba Iulia”. Cu fiecare prilej s-au cântat imnul Trianonului, și celelalte “imnuri ale noastre”, zic ei. Cu fiecare astfel de prilej, bisericile maghiare de toate riturile au fost alături, dând binecuvântarea.
Dacă lucrurile stau astfel în județul Covasna, a nu se crede că ele au amploare mai mică în celelalte județe ale Transilvaniei, bunăoară în Harghita și pretutindeni, mai ales în localitățile cu primari maghiari.
Văzând cum aceste manifestări din teritoriu rămân nesancționate de către autoritățile române, reprezentanții lor din Parlamentul României, nu puțini la număr, au prins mare curaj, asaltând forurile legislative: Senatul și Camera Deputaților, cu Codul administrativ și proiectul de lege privind autonomia Ținutului secuiesc, pe care și-au propus să-l pună în dezbaterea aleșilor, an de an, un secol de acum înainte, până ce vor găsi acea breșă pentru aprobarea lui. De asemenea, prin tot ceea ce întreprind în teritoriu, inoculează fiecărui maghiar ideea că Ziua Națională a României este zi de doliu pentru maghiari.
Nu știm cât de penali sunt acești cetățeni ai României care desfășoară activități împotriva propriei țări, dar credem că ignorarea cazurilor sau tratarea lor cu duhul blândeții nu face deloc bine. Și pentru a arăta cum ar face statul maghiar dacă am fi noi în situația lor, așa de altfel cum am și fost, într-un anumit fel, vă prezentăm câteva aspecte dintr-un rechizitoriu al vicontelui de Guichen (Franța), de pe vremea “Ungariei Mari”, publicat în Ziarul “La Liberte” nr. 17.308, din 1913, împotriva stăpânirii ungurești din Transilvania, preluat de către generalul Radu Teodoru în cartea sa “Urmașii lui Attila”. Iată ce spune acesta printre multe altele: “Procesele de presă se înmulțesc mereu. De la1886 până la 1908, deci în 22 de ani, 367 de ziariști români au fost târâți înaintea justiției ungurești și condamnați la ani grei de închisoare și la plata unor amenzi usturătoare”. Întrebarea se pune câți ziariști maghiari care abordează asemenea probleme au fost condamnați sau amendați în cei 39 de ani de când se iau de gât cu statul român, cu românii, acuzându-i în fel și chip, de tot felul de vini închipuite? De asemenea, au pățit altceva în afară de a primi locuri în Parlamentul României, și alte demnități, liderii comunității maghiare, mentori spirituali ai acestor manifestări antiromânești?
Pentru că lista celor amendați și condamnați de justiția maghiară în intervalul amintit este lungă (probabil o vom publica), ne oprim doar asupra unor cazuri, hilare, le zicem noi, în care autoritățile maghiare au aplicat neîndurătoarea lor lege: “La 6 februarie 1903, Gheorghe Mohan, redactor la “Tribuna” Sibiu, a fost condamnat la 15 luni de temniță și 11.000 de coroane amendă pentru un articol «antipatriotic». La 31 martie 1903, același ziarist a fost condamnat la alte 8 luni temniță și amenda de 1.600 de coroane pentru articolul «Politica maghiară». La 29 aprilie 1903, “Tribuna” din Sibiu a fost suprimată”.
Dar nu numai ziariști au suferit pedepse grave, ci și colaboratori sau simpli cetățeni, pentru o privire piezișă sau o vorbă aruncată în vânt, pentru portul popular, pentru o doină sau un cântec patriotic etc. Iată și aici câteva exemple din cele foarte multe: “La 8 iunie 1897, dr. N. Nilvan și Vasile Dragoș din Șomcuța Mare au fost pedepsiți cu o amendă de 1.300 de coroane fiecare, pentru că au cântat împreună imnul imperial (austriac), «Gott erhalte». La 15 octombrie 1897, preotul V. Morar din Ciufud, Alba de Jos, a fost osândit la 18 luni de temniță și 600 de coroane amendă, învățătorul Simion Crăciun la un an temniță și 400 de coroane amendă, Ioan Simu student teolog, la 6 luni pușcărie și 200 de coroane amendă pentru că au cântat «Deșteaptă-te, române!» și «Doina» lui Lucaciu.”
Întrebarea pe care ne-o punem noi este, judecând după același calapod, câți ani de închisoare și câte milioane de lei ar însuma pedepsele ce ar trebui aplicate acestor lătrăi și provocatori, care zi de zi și pe scară largă, la vedere, aduc, prin faptele și gesturile lor, atingere demnității și integrității țării noastre, întinând astfel sărbătoarea Centenarului.
Așadar, o cursă infernală se desfășoară, ostentativ și la mare vedere, menită nu numai să ne facă să nu ne cadă bine marea sărbătoare. Dar foarte îngrijorătoare sunt lecțiile pe care cetățenii români de etnie maghiară le primesc cu acest prilej, inoculându-le, ceea ce spuneam mai devreme, acel morb, al separatismului și convingerea unei mari nedreptăți ce li s-au făcut prin Tratatul de la Trianon. Evident, cu îndemnul că acesta trebuie “să piară” sub orice motiv, iar singura soluție este ruperea Transilvaniei din trupul Patriei-Mame și alipirea la Ungaria. O mai mare propagandă a urii față de români și România nici că se poate! Aceasta este marea problemă a României de azi, domnilor guvernanți, la care se vede că încă n-ați avut timp să reflectați!
