Manuscrisul de jad - Pelerinajul artistului

Când vrei să-ți aduci aminte de tine - așa se spune - deschizi jurnalul, uitându-te la o anume „condiție" a vieții și la felul în care ai întâmpinat-o. Pentru Rodica Olteanu, acea condiție a vieții este, de data aceasta, tărâmul iberic La Rioja, deschizător de căi ale Sinelui, nebănuite și atât de salutare. Este locul în care Rodica Olteanu, artist platic, își face și altfel autoportretul, prin cuvântul așezat în pagină de jurnal, cea mai dificilă scriere, cum este considerat jurnalul de critică literară.

În crezul artistic al Rodicăi Olteanu, culorile vorbesc și cuvintele pictează. Așadar, prin Jurnal iberic. Viață de emigrant, cartea de debut, pe șevaletul cuvintelor apare în nuanțate tonuri cromatice autoportretul celei care își interoghează Sinele, voind să știe dacă acesta are puterea de a-i da superioritae. Astfel, poate fi motivată o neliniște continuă a autoarei Jurnalului, o neîncetată pendulare între incertitudini și certitudini, între calm și abrupt. Ieșirea artistei din cercul prea strâmt spre larg, spre un pământ al făgăduinței, poartă fiorul întâlnirilor cu necunoscutul. La Rioja este, mai întâi, chemarea interioară a artistei spre un loc și un timp al echilibrului, armoniei și împlinirii artistice, dar este necunoscutul căruia trebuie să-i afle încăperile prin care să se rostească. Un destin se cere împlinit, consemnează Rodica Olteanu în pagină de Jurnal, mai ales când ființa (mereu scrutând viața!) află ce se petrece cu ea însăși, cum reacționează la împrejurări necunoscute și oameni necunoscuți, cum se exprimă când are șansa să fie altfel. La Rioja este piatră de încercare, tulburând și liniștind în același timp. O nouă experiență de viață poate înălța sau poate distruge, numai că experiența La Rioja are o cu totul altă curgere, fiind sub ochiul lui Dumnezeu. Jurnalul Rodicăi Olteanu este cartea despre cum Dumnezeu îl binecuvintează pe om, îl receează, făcându-l părtaș firii sale.

În pelerinajul La Rioja, descoperind locuri și oameni, argumentări ale creației umane nemuritoare, clădiri și simboluri, monumente și peisaje ce dau sentimentul inefabilului, și descoperindu-se pe sine, Rodica Olteanu străbate un fel de drum al crucii, cu opririle în care îi aduce cuvânt de mulțumiri lui Dumnezeu. Stările de îndoială, singurătate și frământare - „Mi s-au albit gândurile de atâta căutare" - se reordonează în acalmii prin semn divin. De aici motivul mâinii întinse. „Dumnezeu ne scoate în cale oameni de care avem nevoie", accentuează pagina Jurnalului. Acești oameni scoși în cale , Măicuța Luiza, Josefina, Raquel, Gina, Fer (un alter ego al autoarei) sunt cei care îi întind, artistei și omului Rodica Olteanu, mâini ale izbăvirii. Astfel, plecarea spre La Rioja nu este rătăcire, ci subtilă cercetare a sâmburelui de lumină ce întreține lumea și viața, prin trei expoziții pe care le vernisează în acest spațiu iberic, un salt în biografia artistică a Rodicăi Olteanu. Cele trei expoziții devin, de fapt, axele Jurnalului, timpul derulat între acestea însemnând ceea ce Marele Eminescu numea descoperirea de sine prin „muncind în mine însumi". Rodica Olteanu nu este atât emigrantul, cât călătorul, înaintând spre necunoscutul geografic și spre cel al Sinelui, aflând rosturi și înțelesuri. Punctul geografic devine eliberare a ființei prin spiritual, ieșirea din labirint prin catharsis. Căci, pelerinajul Rodicăi Olteanu, călătoria sa spre mirajul iberic și spre sine, are liman.

 

Lasă un comentariu