Nu vorbește nimeni despre Poet! Aproape nimeni. De parcă n-am avea amintiri cu cărțile lui, măști de trăit moartea și viața. Și toate celelalte despre care ne-a scris, ne-a tot scris în cuvinte amare, Întunecatul April.
Și chiar, ce-ar mai fi de scris despre poet dacă el însuși mărturisea: „Anii, la urma urmelor, Anii de ce?".
Scriu despre domnia sa ca un alt poet care își caută umbra, ungherele sufletului scormonind amintiri din sertarele secrete închise cu chei, cu atâtea chei pierdute. Cine, dacă nu tot Poetul să ne spună cu durere în inimă: „Școlarul durerii/Ce rău a albit/Anii la urma urmelor anii/Dar plânsul în hohote/plânsul de ce?/Vai,revizorul nostru/revizorul școlar/domnul Eminescu/a fost tras pe roată./Când vei auzi creanga trosnind/ia seama spun:e osul lui/al revizorului nostru școlar.../Minți școlare,minți,/am răcnit/Eminescu a fost răstignit./ (Revizorul nostru).
Cine să-și mai aducă aminte de dânsul? Cine? (Emil Botta. 15 septembrie 1911)
