Într-o zi oarecare, un bătrân se plimba prin pădure. La un moment dat, bărbatul a văzut o pisicuță care rămăsese blocată în scorbura unui copac. Bietul animal încerca din răsputeri să iasă de acolo. Așa că, bătrânul a întins o mână după ea pentru a o scoate de acolo. Dar pisica speriată l-a zgâriat. Omul și-a tras mâna înapoi și a început să țipe de durere. Însă, cu toate acestea, nu s-a oprit și a continuat să întindă mâna pentru a scoate pisica și a-i salva viața. Pisica l-a zgâriat din nou și din nou. Între timp, pe marginea cealaltă a drumului, un alt bărbat urmărea scena. La un moment dat, acesta îi strigă bătrânului: „Omule, încetează. Nu are rost să ajuți pisica aia. O să iasă singură, în cele din urmă, de acolo". Bătrânului nu i-a păsat că e zgâriat pe mână, el a continuat încercând să salveze animalul, iar în cele din urmă a și reușit. După ce a scos afară pisica teafără, bătrânul s-a apropiat de cel care a stat și s-a uitat la toată întâmplarea și i-a spus: „Fiule, stă în instinctul pisicii să zgârie și să provoace durere, dar este datoria mea să iubesc și să îmi pese".
