„I-am tăiat craca"

Distribuie pe:

Se spune că un împărat, odată, a primit în dar doi șoimi de vânătoare. Bucuros, împăratul nostru i-a dat pe amândoi să fie antrenați de un slujitor priceput. Doar că, după un timp, a văzut în zbor un singur șoim.

L-a întrebat pe slujitor ce se întâmplase cu celălalt șoim, iar slujitorul i-a răspuns mâhnit: „Îmi pare rău, Măria-Ta, dar celălalt nu vrea să zboare. Stă toată ziua în pom, lipit de o cracă și privește cum acesta zboară și se antrenează. Nu știu ce să-i fac, să-l conving să zboare și el. Trebuie să mă cațăr, în fiecare zi, în copac, să-i dau de mâncare." Întristat, împăratul și-a chemat toți sfetnicii și a întrebat cum să procedeze. Au fost propuse diferite metode prin care șoimul să fie atras cumva să-și ia zborul, dar niciuna nu a fost eficientă. Atunci, împăratul a cerut să fie întrebați toți supușii împărăției. Poate că cineva știa vreo metodă, ceva cu care să-l atragă pe șoim. Un bătrân înțelept s-a oferit să facă el lucrul acesta. A doua zi, când s-a trezit împăratul a văzut șoimul zburând. Fericit și curios, a cerut să fie adus bătrânul și l-a întrebat ce a făcut de a reușit să-l determine pe șoim să zboare. „A fost foarte simplu - a răspuns bătrânul - i-am tăiat craca." (Sursa: Poteci de suflet)

Lasă un comentariu