Trecând cu avionul peste pustiul Saharei, ochiul va osteni din cauza monotoniei întinderii vălurate de nisip gălbui, rareori înveselită de măruntele pete verzi ale oazelor. În spatele unor dune, care de la înălțime nu par mai mari decât un degetar, se descifrează un șir lung și șerpuitor. Este o caravană ce se deplasează prin mijlocul pustiului, de la un sat la altul, străbătând curajos, uneori sute de kilometri, fără teama arșiței și a furtunilor de nisip. Viețuitoarele care se încumetă să sfideze pustiul, aceste corăbii ale deșerturilor, sunt cămilele. Cele mai temute furtuni, furtunile care te pot îngropa de viu, sunt furtunile de nisip. În timp ce ele se prăvălesc, cu un șuier sinistru, peste caravanele înșirate, în pustiu, cămilele nu suferă. Ochii le sunt acoperiți cu o a treia pleoapă, iar nările se închid ca două staruri. Fără cămile, călătorii ar fi pierduți în timpul furtunilor de nisip. Ele presimt furtuna, se opresc brusc din mers, apoi se culcă la pământ, cu fața la vijelie, oferind spinarea lor ca adăpost oamenilor. Se așează astfel încât să nu fie acoperite cu nisipul care se strânge în movile deasupra oricărui obstacol care i se așterne în cale.
