Români ai Americei,
De patru ani de zile curge sângele în șiroaie pe pământul vechii Europe. Tovărășia germanilor cu ungurii, bulgarii și turcii de patru ani de zile caută prin foc și prin sabie să stârpească de pe fața pământului neamurile care stau în calea ei de cucerire a lumii. Împotriva acestei tovărășii s-au ridicat neamurile conștiente până la unul și planurile ei au căzut sfărâmate pe câmpiile Marnei la Verdun, ca și în Carpați și la Mărășeștii Siretului. Războiul pe care-l poartă astăzi Aliații nu mai este un război pentru apărare de provincii, ci e uriașul război de dezrobire a neamurilor, care va pune temelii noi vieții care va să vie. Și oricât va mai dura încă și oricâte jertfe a cerut și va mai cere, țările aliate și Statele Unite ale Americii îl vor duce până la sfârșitul sfârșitului, când fiecare popor va fi pe deplin stăpân pe hotarele și sufletul ce i-a hărăzit Dumnezeu.
Noi, românii de sub stăpânirea apăsătoare a Austriei și Ungariei, așteptam acest război ca pe un Mesia Izbăvitorul. În mijlocul chinurilor ce îndurăm cu toții de sus până jos, când școlile ne erau răpite, bisericile ne erau batjocorite, fruntașii aruncați în pușcării, drepturile călcate în picioare, iar frați și părinți de-ai noștri împușcați și spintecați cu baionetele de jandarmi sau goniți să pribegească peste țări și peste mări, dacă vor să-și câștige o bucată de pâine și să respire în tihnă aerul lui Dumnezeu, în iadul acestei vieți de suferințe, cărora le eram supuși numai pentru vina de a ne fi născut români, așteptarea unui uriaș război de dezrobire era raza de nădejde ce ne dădea puteri noi și ne trezea încredere în biruința dreptății. Simțeam că în flăcările lui se vor topi lanțurile ce ne încătușau și dintrânsul vom ieși un singur neam și o singură țară, un singur trup cu frații noștri din liberul Regat Românesc și cu cei din Basarabia. Simțeam cu toții că sfântul vis de unire pe care-l legănam de veacuri în sufletul nostru și pentru care și-au dat viața șiruri întregi de strămoși, va trebui să fie înfăptuit de astă dată.
Războiul a sosit. Și sufletele noastre au tresărit înviorate. Când apoi, în 27 august 1916, Regatul Românesc a intrat și el în război alături de țările Libertății împotriva asupritorilor, bucuria noastră n-a mai cunoscut margini. Aveam cu toții adânca convingere că frații și părinții noștri de acasă vor vedea în curând lumina libertății. Gândurile noastre erau acolo cu armatele românești și cu armatele Aliaților noștri și fiecare rugăciune ce ne scăpa de pe buze era pentru biruința armelor lor. Iar când în șirul luptătorilor pentru dreptate a intrat cu puterea sa copleșitoare această țară a Democrației, care ne adăpostește astăzi, am binecuvântat flamura cu dungi și stele din tot sufletul și din tot cugetul nostru și ne-am declarat gata la toate jertfele de sânge și avere, căci pentru dezrobirea celor mai dragi ai noștri făceam aceste jertfe.
Au sosit apoi zile de încercare și durere pentru inimile noastre. România, spre care ni se îndreptau cu adâncă dragoste gândurile, a fost trădată și părăsită mișelește de aliații noștri ruși. Înconjurată de vrăjmași la apus, la răsărit, la miază-zi, la miază-noapte, după ce luni întregi a respins singură toate năvălirile, a fost silită să încheie un armistițiu. Văzând-o apoi fără sprijin din nici o parte, nemții și ungurii i-au pus cuțitul la gât, au silit-o să facă pace și au stors astfel de îngăduințe de la ea, care dacă s-ar înfăptui și ar rămânea neschimbate, ar însemna o altă sută de ani de lupte pentru dezrobirea noastră, dacă nu chiar îngroparea pe veci a visului nostru de unire.
Amărăciuni și deznădejde apasă astăzi asupra tuturor fraților noștri rămași în pământul de unde am plecat noi.
România, a cărei armată ținea sus steagul mântuirii și ai cărei conducători strigau lumii sfințenia luptei noastre, e înăbușită de pumnul germano-mongol și precum armele ei vor sta deocamdată la o parte, glasul ei de asemenea va fi silit să tacă.
Ardealul, Banatul, țara Crișurilor, Maramureșul, Bucovina au fost amuțite de spânzurători pentru totdeauna: peste douăsprezece mii de români au fost osândiți la moarte și spânzurați sau împușcați de unguri în acești patru ani de zile.
Nimeni nu-și mai poate ridica acolo glasul și brațul pentru dreptatea noastră. Români ai Americei! Dreptatea nu poate fi biruită niciodată. Iar frații noștri de acasă și noi pentru dreptate luptăm. Se înșeală amar acei ce cred că viața neamurilor mai poate fi înăbușită de acum încolo.
Aruncați-vă privirile asupra câmpurilor de război și asupra pământurilor popoarelor. Steagul dezrobirii lumii de pacostea germano-mongolă stă sus, ținut cu mâini vajnice de Aliați și toate popoarele care vor să trăiască se ridică și se înșiruie întru apărarea și pentru biruința lui. Priviți la polonii care erau împărțiți între trei împărății și care astăzi sunt una; recunoscuți ca națiune independentă cu armată polonă sub steagul Poloniei pe câmpul de război, alături de armatele Franței.
Priviți la Ceho-Slovacii, frați ai noștri de suferință, care erau împărțiți sub două stăpâniri și care, în vreme ce acasă fac revoltă, iar în parlamentul din Viena pretind pe față independența, în străinătate se organizează și pe front se luptă sub propriul lor steag pentru libertatea neamului lor.
Priviți la Iugoslavii dezbinați nu numai prin stăpâniri străine și viclene, ci și prin religie, și-i veți vedea în străinătate afirmându-și din toate puterile dreptatea, iar pe frontul Salonicului vărsându-și sângele sub glorioasele steaguri ale regelui Petre Caragheorghevici.
Biruința e a celor ce luptă pentru ea.
Se înșeală amar vrăjmașii noștri dacă socot că înăbușind puterea și glasul Regatului Român, înăbușind puterea și glasul Ardealului și al celorlalte provincii românești, au scos neamul românesc din șirul luptătorilor pentru libertate. Acest război nu este al provinciilor, nici al țărilor politice, ci e al neamurilor. Acest război nu e al Regatului Român, ci e al tuturor celor ce au în vine sânge românesc și se înclină lui Dumnezeu în limba românească, oriunde ar fi ei pe fața pământului. Neamul românesc continuă războiul alături de Aliații săi până la sfârșit.
Dacă frații noștri din Regatul Românesc în urma trădării rusești au fost siliți să înceteze lupta, armele și steagurile lor glorioase trec astăzi în mâinile noastre și datoria noastră cea mai sfântă este: să ne încordăm toate puterile și să mergem înainte până la deplina biruință.
(Va urma)
