HAI CU MIC, CU MARE LA RECICLARE!

Distribuie pe:

Așa cum s-a spus la început de an școlar, voluntariatul reprezintă o prioritate pentru Școala Gimnazială “Mihai Viteazul” din Târgu-Mureș. Așadar, în cursul acestei săptămâni, elevii școlii au finalizat o colectă de hârtie și au învățat, alături de dascălii lor, ce înseamnă reciclarea. Ei au concluzionat că prin intermediul reciclării se reduce consumul de materie primă nouă și, de asemenea, se reduce consumul de energie și nivelul de contaminare al mediului natural. Ideea de a recicla hârtie a venit din partea Consiliului elevilor, care în anul școlar trecut a făcut această propunere și care a fost primită cu mult entuziasm de către cei 780 de elevi. Din banii care s-au adunat se va amenaja un parc în fața școlii!

Lasă un comentariu