Aș compara Republica Moldova cu o casă, numai că, apucându-se să o construiască, meșterii ei au început-o cu acoperișul - guvern, parlament, președinte, ambasade, pușcării etc. - lăsând pentru alții, care vor veni, să facă temelia.
Iar temelia unui stat o constituie identitatea bazată pe istoria ei milenară, conștiința de neam și demnitatea națională, limba care să-i unească pe toți membrii comunității, respectul pentru adevăr și valorile naționale, școala, biserica, grija pentru bunăstare și nume bun.
În cei 27 de ani de independență, guvernanții au avut grijă mai mult de acoperiș: să scrie pe frontispiciu cu litere mari “Republica Moldova”, ca de după el să nu se vadă sărăcia, dictatura, mizeria, corupția și gunoiul din interior, adunat între timp.
Cu toate astea, cred că Republica Moldova se află pe drumul cel bun.
Moise din Biblie a plimbat poporul evreu prin pustie, în drumul lui spre libertate, 40 de ani. Noi avem abia 27 de ani.
Doar că, în toată această perioadă, noi n-am avut un Moise.
Noi am avut niște moisei, mai mititei sau mititei de tot.
Care ne-au dus ba înainte, ba înapoi, ba într-o parte, ba în alta, creându-ni-se impresia că în toți cei 27 de ani am bătut pasul pe loc. Cu strigătura noastră dragă: “Tot pe loc, pe loc, pe loc, / Să răsară busuioc”.
Dar busuiocul n-a mai răsărit.
De aceea și suntem obosiți. De nemers. Sau de mers aiurea.
Dar și de dansul preferat al moldovenilor: “Un pas înainte, doi pași înapoi”.
A te proclama independent, încă nu înseamnă a fi independent. A te proclama liber, încă nu înseamnă a fi liber.
“Pentru libertate trebuie să lupți zilnic”, spune Goethe în “Faust”.
Se creează impresia că mai așteptăm ca Libertatea să lupte pentru noi. Ca ea să ne caute și să ne găsească. Și să ne îmbrățișeze cu “Bine că, în sfârșit, v-am găsit și pe voi, moldovenilor!”.
În această zi sunt trist, pentru că am ferma convingere că nu poți face un stat liber cu niște oameni cu conștiință de slugă, care sunt predispuși la manipulare, care-și elogiază călăii, care-i urăsc pe frații lor pentru că le fac bine, care umblă la biserică cu diavolul în sân, care nu s-a debarasat de o ideologie ce i-a decimat rudele, care nu s-a scuturat de frică, de minciună, de întuneric, care nu-și cunoaște identitatea, numele, istoria, limba.
Republica Moldova n-a fost niciodată stat.
Ea e o altă Transnistrie trasă la indigo, având tot atâtea argumente de a exista ca și republica moldovenească transnistreană de dincolo de Nistru.
Iar dacă am fi cu adevărat consecvenți, atunci nu monumentul lui Ștefan cel Mare ar trebui să stea în centrul Chișinăului, ci cele ale lui Hitler și Stalin, pentru că ei sunt adevărații părinți ai statului de pe râul Bâc, și nu Ștefan cel Mare.
Lăsați-l pe Ștefan, nestimați guvernanți, să se odihnească în pace în mormântul lui de la Putna, nu-i mai invocați amintirea atunci când doriți să ne întoarceți înapoi, de astă dată cu numele lui, în sclavia moscovită, de care abia ne-am scuturat!
Oamenii politici de la Chișinău se complac, declarându-ne de 27 de ani că “Republica Moldova va fi o Elveție”.
Au trecut aproape trei decenii și noi suntem tot mai departe și mai departe de luminița de la capătul tunelului.
“Și-apoi, cum să te unești cu România, dacă noi suntem stat independent?”, te întreabă ei.
Atunci, însă, când e vorba de ceea ce se numește azi Republica Moldova, ar trebui să ne răspundem la următoarea întrebare: cum poți fi independent de istoria ta, de cetatea de scaun a lui Ștefan cel Mare de la Suceava sau de cea a lui Lăpușneanu de la Iași; de durerea lui Eminescu care a spus “Suntem români și punctum!”, de visele basarabeanului Alecu Russo care a scris “Cântarea României”; de îndemnul lui Alecsandri cu “Hai să dăm mână cu mână cei cu inimă română”, de cele ce-au scris Kogălniceanu, Stere, Mateevici, Vieru? Cum poți fi independent de bunicii și părinții tăi, care sunt de naționalitate română?
Pentru noi nu poate exista independență decât în componența României.
Fostul președinte al Curții Constituționale, Victor Pușcaș, azi un apropiat al lui Igor Dodon, afirma acum câteva luni: “Republica Moldova nu vrea Unire, ea vrea libertate”.
Pentru el și alții ca el, sclavia e un alt sinonim al libertății.
Pentru noi, libertatea înseamnă reunirea cu Țara, adică revenirea acestui teritoriu la locul de unde a fost rupt și reîntoarcerea acestei așchii de neam românesc acolo unde i-i locul.
O altă soluție pentru afirmarea independenței declarate doar, și nerealizate timp de 27 de ani, nu există.
