Anunțul lui Cosmin Contra, înainte de meciurile cu Lituania și Serbia: „Am mari bătăi de cap". Ce îl neliniștește pe selecționer

Distribuie pe:

Selecționerul Cosmin Contra a declarat, joi, că are bătăi de cap cu accidentările de la echipa națională în perspectiva meciurilor cu Lituania și Serbia din Liga Națiunilor. El consideră că jocul cu Lituania are o importanță majoră, în cazul în care naționala ar câștiga, având șansa să lupte pentru locul 1 în grupă cu Serbia. „Bineînțeles că am bătăi de cap cu accidentările și încerc să găsesc cele mai bune soluții. Sunt pierderi importante în sânul echipei naționale, dar nu m-am plâns, sigur vom găsi soluții și ne vom prezenta bine la aceste două meciuri. Cel mai important meci este cel cu Lituania, pentru că dacă vom câștiga acel meci, vom avea posibilitatea ca la București, cu Serbia, să ne jucăm primul loc din grupă. E un meci foarte greu, pe teren artificial, cu problemele de lot pe care le avem, dar, după ultimul joc, sunt încrezător că suntem pe drumul cel bun și că vom reuși să câștigăm în Lituania. Cu Serbia, aștept un stadion plin. Chiar dacă nu am făcut un joc foarte bun cu Muntenegru, cred că atitudinea jucătorilor a fost foarte bună. Cred că suporterii apreciază atitudinea jucătorilor și sper ca până la meciul cu Serbia să câștigăm în Lituania". Referitor la debutul portarului Ionuț Radu, titularul de la U21, în Serie A, la Genoa, Contra a spus că postul de portar la echipa mare este acoperit: „Cred că la portari stăm foarte bine, dacă am avea toate posturile acoperite la fel de bine ca la portari nu aș avea o problemă și aș dormi liniștit noaptea". Președintele FRF Răzvan Burleanu, consideră că jucătorii români vor avea probleme cu terenul sintetic pe care vor juca în Lituania. „Trebuie să câștigăm în Lituania, deși nu va fi un meci ușor, în primul rând pentru că jucăm pe teren artificial și jucătorii nu sunt obișnuiți. Am văzut că și sârbii au avut probleme. Trebuie să ne întoarcem încrezători acasă pentru a putea câștiga cu Serbia. Ne așteptăm ca stadionul să fie plin, toate biletele să fie vândute, va fi un interes și o miză foarte mare, mai ales dacă vom câștiga în Lituania. Nu suntem foarte mulțumiți în ceea ce privește accidentările și Cosmin Contra va trebui să găsească soluții pentru cei accidentați", a spus Burleanu. La 11 octombrie, de la ora 21.45, tricolorii vor juca la Vilnius împotriva Lituaniei, pentru ca, trei zile mai târziu, în 14 octombrie, de la ora 16.00, să întâlnească Serbia pe Arena Națională.

Lasă un comentariu