Ziua eliberării orașului Târgu-Mureș

Distribuie pe:

În calendarul târgumureșean, ziua de 28 septembrie este Ziua eliberării, lupte grele, decisive fiind purtate pe raza orașului in toamna anului 1944, aceeași lună septembrie înscriind județul Mureș în panoplia celor mai grele bătălii purtate în campaniile militare pentru eliberarea Ardealului de Nord - Est. Ziua eliberării Târgu-Mureșului a fost marcată, joi, 27 septembrie, la Cercul Militar, de filalele mureșene ale Asociației Veteranilor de Război, Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „Avram Iancu" și Asociației Cultul Eroilor „Regina Maria",

o reuniune cu prezentări de date și cifre exacte ale faptelor de arme, din urmă cu 74 de ani, soldate cu recucerirea și reașezarea granițelor de Nord-Est ale României.

Moderată de col (r) Stoica Mușat, reuniunea a reiterat, în același timp, prin vocea din prezidiu a prim-vicepreședintelui Asociației Cultul Eroilor „Regina Maria" Filiala Mureș, conf. univ. dr. Adrian Șimon, faptul că nu au fost organizate tradiționalele manifestări în onoarea eroilor - martiri căzuți la Oarba de Mureș și pe cuprinsul județului, în cel de-Al Doilea Război Mondial. Lipsa fondurilor, în principal, în „vistieria" autorităților locale, au împiedicat continuarea obișnuitelor manifestări solemne la situri închinate eroilor și monumente de referință din oraș și din județ. Cu sprijinul Consiliului Județean Mureș, programul în onoarea ostașilor căzuți la datorie continuă însă cu deplasări și depuneri de coroane la monumentele eroilor din Sovata, Miercurea Nirajului, Sângeorgiu de Pădure și în sate învecinate. Continuă, de asemenea, editarea revistelor, în ediții jubiliare, „Mureșul Eroic" și „Apărarea Mureșeană", precum și completarea, reeditarea volumului „Cartea de Aur" dedicată eroilor căzuți la datorie pe plaiuri ludușene.

Reuniunea de joi a cuprins, în a doua parte, expunerea evenimentelor lunii octombrie, prezentare făcută de col (r) Sergiu Benescu, reprezentantul cadrelor militare în rezervă și retragere. Evenimentul central al lunii viitoare este Ziua Armatei Române, aniversată pe data de 25 octombrie, și pentru că ne aflam în anul jubiliar, Centenarul Marii Uniri, expunerea a cuprins nume și fapte ale înaintașilor care au împlinit voința națiunii române, de a trăi în unitate statală. „Le închinăm, peste timp, gânduri de recunoștință eroilor neamului care și-au dat viața pentru libertatea, unitatea și integritatea României, le aducem un călduros și pios omagiu din partea generațiilor de azi, a noastră, a tuturor", și-a încheiat cuvântarea reprezentantul cadrelor militare în rezervă. Cunoscând un mare pas înainte, în modernizarea, dezvoltarea și dotarea instituției Armate, în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Armata Română și-a urmat drumul ascendent, înscriind pagini de istorie și vitejie în Războiul pentru Independență, în timpul domniei principelui Carol I, ofițer de carieră, ca și predecesorul său. Pagini cu litere de aur ale oștirii au fost scrise în luptele pentru apărarea trupului tarii, în Primul Război Mondial și în cea de-a doua conflagrație, la datorie, urmând voința națiunii și ținând piept inamicilor libertății, unității și a integrității țării.

Data de 25 octombrie este data la care, în anul 1944, a fost eliberată ultima localitate aflată sub ocupație horthystă, orașul Carei. Acționând, în continuare, în luptele de eliberare de sub ocupație nazistă, Armata Română a parcurs peste 1.700 km, de la Marea Neagră până la cadrilaterul Boemei, a eliberat peste 200.000 km pătrați de sub ocupație străină, a traversat prin lupte 20 de masivi muntoși, a forțat 12 cursuri mari de apă și a eliberat 3.821 de localități, dintre care 53 de mari orașe. La 9 Mai 1945, când războiul a luat sfârșit cu victoria Națiunilor Unite, ostașii români se aflau în apropiere de Praga și în estul Austriei, cu un bogat bilanț de luptă, întorcându-se acasă cu steagurile de luptă acoperite de glorie.

Lasă un comentariu