Pe vremuri, cu un leu reușeai să te amăgești cu o ulcică cu nechezol, un surogat inventat să înlocuiască cafeaua, la o discuție amicală într-o cofetărie. După revoluție, pe lângă alte delicatesuri, din import, a apărut și cafeaua naturală în restaurante, baruri de lux, dar și în buticul din cătunul uitat de lume. Nechezolul a devenit o amintire, dar moda contrafacerii, a falsificării este un obicei la ordinea zilei în România de azi. Sunt falsificate băuturile, alimentele, produsele industriale de larg consum. Se spune că pe vapoarele chineze se fabrică tot soiul de produse: încălțăminte, haine, produse de uz casnic, leacuri etc., oferite în toate țările de pe glob, la prețuri cu mult mai mici decât cele cu marca originală. Am rămas uimit să constat în SUA, o sumedenie de magazine cu produse importate din China, în special din industria textilă, în timp ce pe fabricile americane de profil erau anunțuri pe care era scris SALE, am înțeles că se anunța vânzarea acestora.
Cea mai tristă constatare este legată de faptul că fenomenul nechezolului, a surogatului, a devenit un adevărat cancer pentru societatea românească, aproape în toate domeniile. În primul rând, mă refer la învățământ, poate cel mai important sector pentru viitorul țării. Dacă în mediul rural există elevi ajunși în clasa a opta, fără să cunoască scrisul și cititul, este de o gravitate enormă; dacă la universitățile fantomă, apărute după revoluție, în fiecare reședință de județ, se intră fără examen de admitere, iar examenele de licență sau doctorat se iau prin plagiat, iarăși este forate grav. Un student de la UMF, îmi declara că un asistent universitar elaborează, la comandă, lucrări de licență, la prețuri acceptabile.
Extrem de periculos este apariția fenomenului de surogat în viața politică. Au apărut și pe scena politică indivizi fără coloană vertebrală, care nu cunosc doctrina partidului în care sunt înregimentați, schimbă partidul după interesul propriu, după principiul „Mă țigane îți arde satul", „Nu-i bai că mă mut în altul". Acești indivizi ies în lume și se afișează ca și mari patrioți, dar în realitate sunt niște parveniți notorii. La mine în sat erau doi oameni, unul tânăr care s-a „educat" mai mult prin pușcării, iar celălalt, mai în vârstă, a trăit din tinerețe numai în pensie de boală. Aceștia mi-au reproșat că am fost comunist și că în democrație o să ne pună la zid pe toți comuniștii. I-am spus că nu mi-a fost rușine că am fost comunist. Nu după mult timp, democrații mei s-au dus la București și au ocupat alături de alți indivizi de teapa lor Piața Universității. O lungă perioadă au stat în cort, iar seara demonstrau, probabil se mai și drogau, până în momentul când au fost alungați. Acești reprezentanți ai noii ordini s-au erijat în apărători ai regalității, ai luptei pentru demnitate. După câțiva ani m-a vizitat la redacție revoluționarul tânăr și m-a rugat să-i caut un loc de muncă mai lejer, că doar el a luptat alături de Ana Blandiana, în Piața Universității din București. L-am întrebat de ce nu apelează la Ana Blandiana sau la Caramitru, dacă tot au fost colegi de demonstrații. Nu mi-a răspuns. Ulterior am aflat că a primit o pensie sau o indemnizație și n-a mai trăit mult, a căzut din tren. Celălalt, mai în vârstă, a fost găsit decedat în casă, Dumnezeu să-i ierte. Sărmanii, și-au dorit să-și schimbe viața, din boschetari în revoluționari…
