Înființarea UMFST - “un pas decisive pentru desființarea educației în limba maghiară”

Distribuie pe:

Profesorii maghiari care ocupă funcții de conducere în cadrul UMF se autosuspendă din aceste funcții, în semn de protest față de faptul că Guvernul a dispus fuziunea între Universitatea de Medicină și Farmacie și Universitatea “Petru Maior” din Târgu-Mureș, înființând Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST), informează MTI.

Consiliul de conducere al secției maghiare consideră că decizia, asumată de senatele celor două universități în ciuda voinței secției maghiare, este “un pas decisiv pentru desființarea educației în limba maghiară”. Potrivit anunțului anterior, fuziunea universităților ar fi trebuit să aibă loc abia începând cu anul universitar 2019-2020.

Șefii secției maghiare consideră că este vorba de hotărâri luate în mod arbitrar, pe care nu le vor valida prin prezența lor și prin funcții de fațadă. În același timp, au solicitat ca învățământul medical maghiar să se realizeze în conformitate cu spiritul și litera Legii educației și au făcut public faptul că au atacat în instanță hotărârea senatului UMF Târgu-Mureș și că pregătesc noi acțiuni de protest.

“Se lucrează în forță la asimilarea noastră, lucru cu care nu putem fi de acord” - a declarat, pentru presa ungară, șeful secției maghiare, prof. univ. dr. Szabó Béla, în opinia căruia o rezolvare corectă a situației ar fi ca secției maghiare să i se acorde independență în cadrul instituției de învățământ. Și asta întrucât, în urma unificării universităților, proporția maghiarilor a scăzut semnificativ în cadrul forurilor de conducere, astfel că majoritatea își poate permite și mai mult să nu ia în considerare punctul de vedere și cererile secției maghiare.

UMF Târgu-Mureș a fost înființată în 1945 ca o instituție cu predare exclusiv în limba maghiară. Predarea în limba română a fost introdusă în anul 1962, în urma unei instrucțiuni verbale primite de la liderii Partidului Comunist Român, iar prin aceasta, învățământul medical maghiar a început, treptat, să piardă teren. În ultimii ani, cadrele didactice românești au reprezentat o majoritate de peste două treimi în forurile de conducere ale instituției, iar acest fapt a dus la regresul treptat al secției maghiare, mai notează sursa citată.

 

Lasă un comentariu