O lume întreagă, la Referendumul din 6-7 octombrie a.c, este cu “ochii” spre România! DA, pentru Familia naturală! DA, pentru viitorul României! (III)

Distribuie pe:

Când și-au propus să ne transforme Țara într-o “fermă”, cu oameni îndobitociți, arhitecții mondiali ai alinierii au dispus de toate “armele” posibile ca să ne atrofieze metodic conștiințele, prin intermediul unor Televiziuni înțesate de ofițeri acoperiți, semănând în poporul nostru o stare colectivă de confuzie, inclusiv acum la Marele Eveniment al Referendumului, deoarece atâtea dezinformări și diversiuni ne-au adus aproape în stadiul de a ne pierde orice reper! S-a ajuns la această tristă situație întrucât, după 2 ani de ținere sub “obrocul tăcerii” a inițiativei civice de revizuire a Constituției, cei vizați au avut suficient timp ca în “laboratoarele” lor manipulatoare să creeze psihoze criminale care să lovească în instituțiile fundamentale ale Statului Român, să ni se discrediteze cu nerușinare valorile naționale, să ne fanatizeze în cauze care de fapt nu numai că nu sunt ale noastre, dar au efecte care ne vor afecta și pe noi și pe urmașii urmașilor noștri! Totuși, cu speranța că Dumnezeu nu și-a luat fața de la noi, reamintesc faptul că instanța noastră supremă, în materie de legi, Curtea Constituțională a României, ne-a spus clar că revizuirea Constituției, ca urmare a acestui Referendum național, NU ATINGE NICIUN FEL DE DREPT AL HOMOSEXUALILOR, PENTRU CĂ NU EXISTĂ ÎN ROMÂNIA DREPTUL LA CĂSĂTORIE CU PERSOANE DE ACELAȘI SEX. Nu ne rămâne, așadar, decât să sperăm că acest aspect ar trebui să îl înțeleagă toți acei români care, lăsându-se prea ușor “duși de nas” de “cruciații” LGBT (oare câți sunt în poporul român?), consideră în mod eronat că participanții la Referendum s-ar face vinovați de încălcarea drepturilor altora ... Este însă fals, căci Referendumul nu încalcă un drept anume (fiindcă homosexualii beneficiază de drepturi garantate) și are doar scopul de protejare (stabilitate) a instituției Căsătoriei. Iar în ceea ce-i privește pe cei care se lasă manipulați cu aberația că Referendumul nu ar fi important, ori că ar costa prea mult, ar face bine să nu uite replica memorabilă, pe acest subiect, dată de renumitul prof. univ. dr. Nicolae Bacalbașa: “Anticorpii costă! Banii sunt investiți în sănătatea profundă a nației, pentru că Familia înseamnă sănătatea profundă a nației. Degeaba faci spitale, dacă distrugi o Țară! Este vorba încă o dată de apărarea Statului Român și a poporului român de niște arhitecți ai distrugerii”!

Și dacă tot vorbim despre cine sunt cei care cu adevărat încalcă drepturile, atunci aș reliefa situația de facto din Anglia, acolo unde bietul popor englez nu a fost întrebat dacă vrea sau nu “căsătoria” homosexualilor (a hotărât Guvernul și Parlamentul) și așa, pus în fața faptului împlinit, unii englezi și-au pierdut locurile de muncă pentru că și-au păstrat rezerva față de deviația homosexuală, alții și-au văzut pruncii adoptați de acești indivizi cu înclinații sexuale neobișnuite, iar alții au fost acuzați de “discriminare” și au pierdut libertatea de exprimare! De aceea, dacă vrem ca să nu trăim și noi, românii, traumele la care sunt supuși acum englezii, se cuvine să nu trecem cu vederea cuvintele apreciatului dr. Vasile Astărăstoae (președintele Colegiului Medicilor din România, fost rector al Universității de Medicină și Farmacie “G.T. Popa” din Iași) și să votăm DA la Referendum: “Referendumul pentru modificarea Constituției este necesar, iar absenteismul nu reprezintă decât o abdicare de la îndatoririle civice. Indiferent cum vor vota, cetățenii trebuie să se prezinte la vot, iar îndemnul unor partide politice de a-l boicota, nu reprezintă decât abandonul acestora de la rolul pe care trebuie să-l aibă în viața publică”!

 

Lasă un comentariu