Au fost aprobate standardele naționale minimale pentru acordarea titlului de doctor

Distribuie pe:

Setul de standarde minimale pentru acordarea titlului de doctor a fost aprobat, recent, de ministrul Educației Naționale prin Ordinul nr. 5110/2018, publicat în Monitorul Oficial. Se urmărește, astfel, creșterea calității învățământului universitar românesc și fundamentarea unor repere clare pentru sistemele de evaluare la nivelul ciclului de studii universitare de doctorat. Este asigurată, în acest mod, trasabilitatea ciclului de pregătire pentru studenții doctoranzi, în vederea obținerii titlului universitar de doctor.

Acest tip de reglementare constituie o premieră în legislația din domeniul învățământului superior din România. Se oferă, astfel, un sistem standardizat de asigurare a calității în privința acordării titlurilor de doctor.

Standardele minimale pentru acordarea titlului de doctor au fost elaborate în baza propunerilor înaintate de comisiile de specialitate ale Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) și au în vedere specificitatea domeniilor acoperite de aceste comisii, conform nomenclatorului domeniilor de studii universitare de doctorat. Totodată, aceste standarde minimale asigură și omogenizarea sistemelor de evaluare la nivelul comisiilor de specialitate din CNATDCU. În baza autonomiei universitare, instituțiile de învățământ superior, instituțiile universitare pot aproba standarde specifice, însă acestea trebuie să includă criterii superioare celor stipulate în ordinul recent publicat, precizează Ministerul Educației Naționale.

 

Lasă un comentariu