Românii transilvăneni luptă în România și Siberia și pe frontul italian și francez
Că ce au făcut cei de acasă, cunoscut este tuturora. Voinicii noștri duși pe fronturile de luptă, știind că n-au pentru ce lupta, alături de slovaci și alți frați de suferințe, au dezertat, când li s-a dat prilej regimente întregi, ca mai târziu să întoarcă arma împotriva foștilor lor stăpâni și în felul acesta să dezmintă afirmațiile lui Apponyi și unui dr. Ludwig din America și ale altor agenți maghiari din alte țări.
Prizonierii noștri din Rusia, după intrarea României în război, au cerut de la guvernul rusesc să li se lase libera trecere în Regat, să lupte alături de frații lor pentru dezrobirea Transilvaniei. Mai multe mii au ajuns în pace la Iași și au luat parte, în cele din urmă, la lupte ce s-au dat contra armatei germane. Cei mai mulți, izbucnind revoluția rusească, au fost siliți să se retragă în Siberia, luptând alături de ceho-slovaci împotriva bolșevicilor.
Prizonierii români din Italia au format o legiune de harnici luptători pe frontul italian.
Tot așa și cei din Franța pe frontul francez.
Cei rămași la vetrele lor, bătrâni și femei, la porunca și amenințarea guvernului maghiar, au împlinit tot felul de slujbe, au lucrat ogoarele și au strâns roadele ca alții să le folosească.
Viitorul apropiat va dovedi dacă în cursul acestui război a mai suferit cineva atât de mult ca românii din Transilvania, al căror strigăt de durere încă nici până astăzi nu a ajuns în America, înăbușit fiind de furia și răzbunarea maghiară.
(Va urma)
