Un episod de acum 25 ani
Alianța strânsă de acțiune comună pentru informarea guvernului și poporului american pe care o încheiară încă în mai 1918 domnii Th. Masaryk, Ignace Paderewsky, Hinko Hinkovich, și autorul acestor rânduri, în numele organizațiilor cehoslovace, polone, iugoslave și române din Statele Unite, a dat în decurs de trei luni rezultate deplin mulțumitoare, pe de o parte, publicul american a luat cunoștință cu simpatie de aspirațiile noastre, aprobându-ne sforțările pentru dezrobire și unire, pe de altă parte, autoritățile guvernamentale, înainte de toate cercurile care pregăteau materialul în vederea Conferinței de pace, au găsit util și prețios raportul nostru la cercetările lor și au intensificat colaborarea cu noi. După marea adunare a organizațiilor noastre comune, ținută la 15 septembrie 1918, la Carnegie Hali din New York, pe care autoritățile americane însăși au numit-o “voința popoarelor din Austro-Ungaria”, considerând-o de egală importanță cu Congresul din Roma (al naționalităților asuprite din Austro-Ungaria) din 8 aprilie, însuși președintele Wilson a crezut cu cale să primească într-o audiență și să aibă un scurt schimb de vederi cu conducătorii celor patru națiuni aliate (cehoslovaci, iugoslavi, polonezi și români). Cu organizarea acestei audiențe, care a avut loc la 18 septembrie și după ce ne ceru unele lămuriri pe care noi - Masaryk, din partea cehoslovacilor, Paderewsky, din partea polonilor, Hinkovich, din partea iugoslavilor, iar eu din partea românilor - i le-am dat imediat, președintele Wilson ne făcu cunoscuta sa declarație că Statele Unite vor susține revendicările noastre de eliberare și că Austro-Ungaria va trebui dezmembrată. Importanța acestei declarații era cu atât mai mare, că până atunci politica guvernului american nu precizase decât o “partajare” a Imperiului habsburgic. Aveam motive să fim pe deplin mulțumiți cu rezultatul dobândit. Obținerea sprijinului american era pentru noi asigurarea victoriei. Cu atât mai vârtos că știam că americanii nu cedează din punctele lor programatice odată stabilite.
Problema noastră, a celor patru popoare, asuprite de Austro-Ungaria, constituia pentru cercurile conducătoare americane numai o parte din complexul problemelor ce se puneau în Europa baltică, centrală și balcanică, în urma aplicării principiului autodeterminării proclamat de președintele Wilson, ca principiu de bază al rearanjării teritoriale. Prăbușirea țarismului rusesc și înfrângerea Puterilor Centrale aveau să cheme la viață națională liberă o serie întreagă de popoare mici și mijlocii, care cu toată povara dominațiilor străine n-au încetat să râvnească și să lupte în toate ramurile și pretutindeni pentru libertatea lor.
Între cele două spatii etnice al Europei continentale, cel german și cel rus, aceste popoare mici și mijlocii constituie o zonă care se întinde de la Marea înghețată de-a lungul Mării Baltice, până la Marea Egee. Valoarea lor din punct de vedere al păcii mondiale, a cărei înfăptuire o doreau atunci și o doresc și astăzi americanii, nu poate fi trecută cu vederea: situate geografic între două popoare antagoniste, atragerea lor în orbita unuia sau altuia modifică echilibrul și provoacă în mod fatal o nouă dezlănțuire de conflicte. Războiul din 1914-1918 n-a marcat prima mare ciocnire între germani și ruși, precum, n-avea să marcheze nici ultima. De aici, pe de o parte creșterea interesului cercurilor intelectuale și guvernamentale față de aceste națiuni asupra cărora voiau să se documenteze cât mai deplin, iar pe de altă parte, dorința agitată a acestora, atât în țările lor respective, cât și în Statele Unite, de a ajunge în contact cu reprezentanții președintelui Wilson și de a le arăta revendicările și drepturile lor.
Succesul acțiunii comune a cehoslovacilor, polonilor, iugoslavilor și românilor a fost un nou stimulent pentru organizațiile politice din străinătate ale acestor națiuni. Acțiunea noastră putea servi chiar ca model. Cei care cunoaștem împrejurările, ne dăm seama că reprezentanți ai unor neamuri mult mai oprimate, scăpați de acasă la întâmplare sau formați în mediul american, departe de realitățile lor naționale, ascultând de impulsurile lor naționaliste oarecum virgine, puteau ușor face declarații sau formula pretenții care să compromită în ochii americanilor dornici de echilibru seriozitatea sforțărilor de dezrobire. Aceleași îngrijorări ne-au fost arătate de către amicii noștri din jurul președintelui Wilson, în special de George Creel, președintele serviciului de informații.
La propunerea lui Th. Masaryk și ținând cont de sugestiile americane, căzurăm de acord ca, utilizând gruparea noastră drept nucleu, să strângem într-o organizație, pentru acțiune concertată, comitetele naționale cu caracter politic ale tuturor națiunilor mijlocii și mici din zona de la Baltică la Egee, care luptau pentru dezrobirea lor de sub jug străin.
(Va urma)
