Efervescența care a cuprins întreaga societate românească, atât de bulversată și secularizantă, cu privire la evenimentul major pe care îl întâmpinăm în mod responsabil și civic, referendumul, ridică multe probleme și suspiciuni cu iz politic și democratic, promovate de acei activiști care susțin libertatea excesivă a drepturilor omului, ignorând faptul că familia tradițională reprezintă nucleul societății și resursa umană fundamentală, și nu doar un mod al manifestării acestei libertăți, cum este considerată democrația reală de reprezentanții curentului corectitudinii politice și ai societății deschise, care așa cum se știe, doresc să promoveze dictatura minorității împotriva majorității în acest domeniu socio-cultural - și nu numai. Astfel, prin atitudinile contrarii și polemicile întreținute cu privire la efectul produs, se adâncește sciziunea socială, și mai mult decât atât, se crează o breșă în cadrul arhitectonicii sociale, scăzând coeziunea socială și de grup, articulată prin intermediul acestei instituții sociale, amplificând ura și discordia. În același timp, sunt afectate funcțiile familiei, în mod deosebit funcția de reproducere, ceea ce nu se poate realiza decât prin familia tradițională, în lipsa căreia sub raport demografic ar conduce la scăderea populației și la alți indicatori demografici, emergenți acestui fenomen menționat, iar pe termen mediu și lung, la pierderea treptată a particularităților naționale și a identității culturale și spirituale. Pe lângă această importantă funcție socială, familia îndeplinește și rolul de factor socializator și securizare socio-afectivă a membrilor și mai ales a copiilor, devenind după cum se exprima un distins teolog contemporan, “casa sufletului copilului”.
Dar cel mai mult, dincolo de efectele de ordin social, socializator și cultural, este afectată latura spirituală și moral-religioasă, întrucât prin statuarea familiei cu soți de același sex, după cum își doresc activiștii acestui curent, pretins progresist și liberalist, care reunește reprezentanții activiști ai mișcării LGBT (ce reunește indivizi homosexuali, lesbiene, bisexuali și transgen), și înlocuirea familiei tradiționale cu parteneriatul civil sau cu alte modalități de coabitare, care conduc la acceptarea acestor forme de comuniune familială, în afara celor de factură heterosexuală, sunt ignorate principiile religiei și moralei creștine, care statuează legătura sacră dintre bărbat și femeie și nu dintre soți, după cum este prevăzut în actuală Constituție prin art. 48. Subliniez asupra acestui adjectiv sacru, nu în scop manipulativ, ci datorită faptului că familia tradițională românească a devenit în timp, și încă mai devine, nu sub imperiul hazardului sau a voinței arbitrare a viitorilor soți, ci sub sceptrul sacru al unei Sfintei Taine a religiei creștine, Cununia, care nu acceptă decât unirea dintre bărbat și femeie, așa cum au fost creați oamenii de Dumnezeu, ca un dar divin, în mod deosebit neamul nostru străbun, așezat în acest spațiu binecuvântat, numit “Grădina Maicii Domnului”.
Așa cum se știe, această Taină a fost rânduită de Dumnezeu pe pământ chiar la întemeierea lumii, atunci când a creat primii oameni pe care i-a creat într-o primă pereche, și nu în mod separat sau unilateral. Această binecuvântare dată de Dumnezeu primilor oameni înainte de a se însoți unul cu altul, se numește în Biserica Ortodoxă “cununie”, care, ulterior, datorită importanței sale religioase și sociale, a devenit ceea ce este desemnat prin Sfânta Taină a Cununiei, căpătând în acest mod caracter sacru. De aceea, creștinii se unesc în și prin familie prin intermediul acestui legământ dintre ei și Dumnezeu prin acest har divinit și această Sfântă Taină, în cadrul comuniunii religioase, reprezentată de preotul slujitor al Bisericii, care intermediază puterea divină prin acest har divin și prin Taina Hirotonisirii, care îi legitimează acest act sacramental, și fără de care uniunea dintre viitorii soți nu primesc binecuvântarea sacră a Bisericii.
Sub raportul doctrinei creștine, fundamentată prin Noul Testament, această Taină este consfințită de Mântuitor cu ocazia nunții din Cana Galileii prilej cu care Iisus Hristos a ridicat această legătură naturală din ordinea firească în ordine harică, împreunarea dintre bărbat și femeie, în și prin intermediul Bisericii, devenind o lucrare sfântă ce stă sub autoritatea sacramentală a acestei Taine de natură transcendentă. În acest scop, Mântuitorul impune ca “Ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă” (Matei 19:6), desfacerea căsătoriei fiind considerată de Biserica Ortodoxă un mare păcat. Într-un asemenea context ce poartă amprenta transcendeței, Sfântul Apostol Pavel face o paralelă între unirea bărbatului și a femeii în căsătorie și unirea miresei Biserica, cu mirele Hristos. În acest mod, unirea dintre bărbat și femeie poartă amprenta iubirii universale dintre Creator și creație, devenind o legătură firească și duhovnicească, realizată prin intermediul iubirii și binecuvântării lui Dumnezeu prin intermediul celui care consfințește această uniune spirituală și morală, reprezentată de familia tradițională procreatoare, și nu doar ca uniune dintre soți, cum din greșeală prin acel articol din Constituție, familia ar însemna doar uniunea profană dintre soți, ceea ce pe lângă efectele induse și ușor de anticipat, reprezintă o contradicție logică: soț devii după căsătorie și nu anticipat, înaintea căsătoriei religioase, când ești cel mult partener de cuplu și nu soț, așa cum este prevăzut în limbajul consacrat acestui statut marital și subidentități sociale. Astfel prin căsătoria dintre bărbat și femeie, similar cu căsătoria dintre Biserică, ca mireasă și Iisus Hristos, ca mire, se realizează comuniunea în iubire interioară care se răsfrânge asupra întregii comunități creștine, iar prin extrapolare, asupra întregului univers, liantul care unește și menține ordinea din univers fiind voința, puterea și atributul Său fundamental, iubirea divină.
