Un ludușean, ambasador cultural onorific al României

Distribuie pe:

Pompeiu Hărășteanu (1935-2016) a acoperit 81 de ani din Centenarul Marii Uniri. 52 din aceștia a fost solist liric al Ansamblului Afacerilor Interne - MAI, solist al Operei din Bonn - Germania și al Operei Române, din București, cu peste 7.000 de spectacole, concerte și recitaluri susținute pe scenele unor prestigioase filarmonici și opere din România și din străinătate. Este unicul ludușean care a fost primit și felicitat de miniștri, premieri și șefi de state ca un autentic ambasador cultural al României. A avut parte de aplauze, rechemări la rampă și de numeroase premii și distincții, dintre care amintim doar “Ordinul Național pentru Merit în grad de cavaler”, “Diploma de Excelență a Comisiei Române pentru UNESCO”, Trofeul de excelență “Zece pentru România”, precum și cel de “Cetățean de Onoare” al orașelor Luduș și Chișinău. Un timp a fost profesor asociat al unor universități, precum și director general al Operei Naționale din București. A trecut la cele veșnice într-o zi de octombrie 2016. Trupul său odihnește pe Aleea artiștilor, din Cimitirul Bellu, din București. Casa de Cultură din Luduș îi poartă numele. Sunt onorat că m-a ales să îi fiu biograf și depozitar al arhivei personale.

Lasă un comentariu