Când esteticul bate filmul. Homo Designer! (I)

Hristos ca Persoană divino-umană și Transhumanism. El îmi spune că-I aparțin, eu mă împotrivesc, aparținându-mi. Estetic antitetic! Aleg frumosul efemer. Acesta îmi dă senzația veșniciei. Paradoxal și în același timp înșelător sentiment. Caut veșnicia în efemeritate! Pot fi un efemer veșnic? Un anumit om de știință ar putea răspunde: da! Și de ce nu? Argumentul: tehnica medicinei și a nanotehnologiei care, prin repararea, protezarea, înlocuirea externă sau internă a organelor bolnave, ne asigură veșnica efemeritate atât de mult râvnită. Și chiar viteza! dacă mă gândesc la binecunoscutul “fastest man on no legs”, sudafricanul Oscar Pistorius, atletul de la jocurile olimpice din vara anului 2012, unde a participat, având în locul picioarelor amputate proteze.

Omul a devenit propriul său Designer. El își prelungește artificial corpul în diferite scopuri: a) pentru a apuca, proteze care înlocuiesc brațul; b) pentru a merge, proteze ce înlocuiesc picioarele sau scaune cu rotile; c) pentru a prelucra metalul, ciocane; d) pentru a cânta, trompeta. În ceea ce privește spiritul, există și aici prelungiri artificiale estetice. Spre exemplu memoria externă - Notebook (the mind extend in the world), afirmă Jan G. Michel.

Dorința omului de a se desprinde de dictatura derministă a evoluției biologice de tip darwinist și de a se dezvolta, extinde (extend) perfecționa cu ajutorul tehnicii până la a învinge moartea nu e nouă (“the belief or theory that the human race can extent its current physical and mental limitations, especially by means of science and technology”) și caracterizează fenomenul transhumanist tot mai prezent în discursurile cercetătorilor contemporani. Despre perfectibilitatea ființei sau naturii umane vorbea și Jean-Jacques Rouseau în discursul său despre Inegalitate din anul 1755, accentuând valoarea persoanei umane ca Subiect într-o lume a inegalității: naturale (“l'une que j'appell naturell ou Phisique) și politice (l'autre qu'on peut appeller Corpul uman este supus continuu unui foarte dezvoltat cult al frumuseții și perfecțiunii în zilele noastre. El este (pre)lucrat estetic, chimic, chirurgical, (epi)genetic. Mă gândesc la vechii egipteni care, în urma unor procedee asemănătoare, luptau prin mumificare împotriva morții. Sportul este la fel de vechi, antic și de demult. Thomaso Campanella (1568-1639), scriitor renascentist, remarcat prin lucrarea utopică “Orașul soarelui”, ar fi fost unul dintre fanii frumuseții corporale feminine întreținute prin sport.

“Fitnesskult” se cheamă azi acest stil de viață care, înfrumusețat de o piele bronzată artificial, de câteva fantezii erotice (cu bulină roșie) și biotehnologice de tip robotic, împlinește parcă visul de veacuri al bipedului sapiens. Cu o singură diferență: azi se vorbește mai puțin despre transcendență, dar foarte mult despre estetica trupului nostru. La drept vorbind, cine mai înțelege și prețuiește astăzi cuvintele Sf. Apostol Pavel: “Sau nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveți de la Dumnezeu și că voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu preț! Slăviți, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (1.Cor. 6. 19, 20). Și ce percepție mai are omul contemporan vis-a-vis de sfintele moaște?

Citatul biblic amintit pare destul de controversat în lumea imanenței pure. În cele din urmă, ca om, am un corp (exist în) sau sunt un corp? Am ori sunt? se întreabă K. Berger (Leib -Haben vs. Leib-Sein). Indiferent de răspunsul dat, trebuie să acceptăm sincer manipularea lui, unii ajungând să sufere chiar de anorexie, ciroză, cancer la plămâni etc., în vreme ce alții se bucură de varietatea podoabelor, culorilor în care și-l îmbracă și răsfață. O stare evident antagonistă existentă între Transcendent și Metafizicul filosofic, între inégalité morale, ou politique''). El încearcă astfel o întărire și redefinire a iubirii și afirmării de sine, o calitate care aparține tuturor oamenilor (,,O home, de quelque Contrée que tu sois ...” ). Iubirea și adevărul, istoria umană însăși, nu se învață din cărți scrise de oameni mincinoși, ci din natură. Ea nu minte niciodată (,,....mais dans la Nature qui ne ment jamais”), susține Rouseau. Și totuși, natura e atât de imperfectă! Iubirea de sine, “selbstliebe” = amor de soi(même) nu are aceeași amplitudine precum “amor propre''. În lumină creștină, iubirea de sine implică neapărat realizarea de sine prin celălat. Doar că Sinele a devenit în lumea noastră narcisit și obraznic, uneori agresiv, dacă i se refuză “dreptatea”, moftul sau i se “împușcă” - vânează ideile (shoot them down). Prea ușor iritabil și prea ofensat dacă nu i se recunosc meritele sau i se ignoră producția selfie. Fenomenul este întâlnit chiar și la elevi din clasele primare școlare. Narcisiștii, știm prea bine, nu suportă reguli, norme și nicio instanță autoritară. Ei sunt mereu primii, dar și primii care cred mesajul publicitar de profil: you are the best!

Ideea de perfectibilitate apare la idelaiștii Platon și Socrate, precum și la realistul, empiristul Aristotel. Primii vedeau împlinirea perfecțiunii umane metafizic, în lumea de dincolo, la Dumnezeu, preferând lungimii vieții, moartea. Cel din urmă o analizează metodic și științific, pentru ca, mai târziu, umaniștii și raționaliștii să-i dea vieții un sens, o ordine și salt calitativ prin cultură, filosofie, industrializare, prin dominarea naturii de către om. Perfectibilitatea este o calitate esențială a ființei umane, fără de care nu ar fi posibil progresul umanității, afirmă scriitorul iluminist Louis - Sebastien Mercier (1740-1814) în lucrarea sa “Anul 2040”, unde prezintă, în manieră utopică, viitorul omului nou.

 

Lasă un comentariu