Istoria prin sunet și atingere

Distribuie pe:

Începând cu anul școlar 2018-2019, toți elevii deficienți de vedere pot învăța istoria României după metode adaptate unui învățământ modern, incluziv, în format digital și interactiv ori senzorial. Elevii din toate cele 7 școli speciale pentru deficienți de vedere din țară (București, Cluj-Napoca, Timișoara, Arad, Târgu Frumos și Buzău) și toți elevii cu deficiențe de vedere încadrați în învățământul de masă vor beneficia de materia de studiu prin proiectul “Istoria prin sunet și atingere”, derulat de către Asociația Tandem. Valoarea proiectului se ridică la 47.000 de euro, din care 40.000 au fost câștigați prin fondul de finanțare “Lumea prin Culoare Sunet” al Fundației Orange.

Platforma educațională conține 80 de lecții de istorie națională, 45 de materiale audio din textele cronicarilor și mărturiile soldaților din războaie, pasaje din textele istoricului Neagu Djuvara, scurte filme documentare accesibilizate și prezentări de artă și tehnică militară, specifice Țărilor Române.

Experiența “Istoria prin sunet și atingere” este completată de 120 de materiale tactile și 3D, reprezentând hărți și ilustrații în relief. În acest fel, proiectul își propune ca istoria românilor să devină pentru elevii cu deficiențe de vedere o știință captivantă. (sursa și foto - romaniapozitiva.ro)

Lasă un comentariu