Inginerul Florea Bogdan, în memoriile sale, aflate și în prezent majoritatea dintre ele în manuscris, sub titlul Povestea vieții mele, menționa în cuprinsul acestor însemnări, la capitolul - Introducere - următoarele:
“După o viață, considerată de cei tineri ca foarte îndelungată, iar de mine ca foarte scurtă, m-am hotărât, într-o bună zi de primăvară, să o povestesc așa cum mi-o amintesc, ca acei care vor citi aceste însemnări să afle episoade inedite din istoria neamului și țării cărora le aparțin.
În dorința de a contribui cât mai mult la sădirea, în inimile tinere, a dragostei de muncă dezinteresată, a dorului și năzuinței de a se urca cât mai sus pe culmile culturii, științei și progresului, având totdeauna înaintea ochilor respectul de sine și de alții, cinstea și legalitatea, implor pe bunul Dumnezeu să-mi lumineze mintea să pot descrie această viață, trăită în deplină sănătate și mulțumire, așa ca să fie înțeleasă și plăcută tuturor cititorilor”.
O parte din aceste însemnări sunt consemnate în volumul - CAIETELE LOCOTENENTULUI FLORIAN - în care se reconstituie memorialistic evenimentele la care a luat parte în vremea Primului Război Mondial. În cele 4 caiete a reconstituit, la vârsta de 80 de ani, perioada cuprinsă între 28 iunie 1914 și 6 decembrie 1916.
Personalitate marcantă a Reghinului, publicist, luptător pentru unitatea poporului român, membru al Astrei, ctitor al primului liceu românesc din Reghin, deputat și prefect al județului Mureș, cu multe realizări pe tărâm cultural și social, Florea Bogdan a fost un mare om, cinstit, corect, de o inteligență rară, care și-a iubit țara și neamul, a iubit mult Reghinul și împrejurimile. Pe crucea din cimitirul românesc de pe deal (str. Grigorescu) chiar el a dorit să fie scris “Călăuză în viață mi-a fost credința în Dumnezeu și glia străbună”, cuvinte cu multe semnificații rostite de către Rodica Bogdan (Dodo), nepoata lui Florea Bogdan, cu ocazia atribuirii, începând cu data de 15 aprilie 2003, unității școlare - Școala Generală nr. 6 din Reghin - o nouă denumire, Gimnaziul “Florea Bogdan” Reghin.
Cine a fost acest om care, în fotografie, ne apare mic de statură, slăbuț și parcă de o sănătate fragilă, însă de a cărui energie vulcanică ne-au lăsat mărturii pline de admirație mulți dintre cei ce l-au cunoscut? Răspunsul îl primim de la autorul cărții “Caietele locotenentului Florian”, de Ștefan J. Fay, în Cuvânt înainte, Editura Albatros, București, 1983, p.5.
“Truditor neobosit, stăruitor în tot ce făcea, entuziast și de un curaj greu de ghicit în pașnica sa înfățișare, Florian Bogdan a lăsat în urma sa imaginea unei personalități viguroase, a unui patriot înflăcărat, a unui suflet dăruitor semenilor cu încredere și elan. Cunoștea nu numai regiunea sa de baștină din zona Mureșului de Sus, ci în mare măsură întreaga Transilvanie, Maramureșul și Crișana, pe unde pașii îl purtaseră în lunga lui carieră de expert cadastral, de inginer constructor”.
Florea Bogdan s-a născut în comuna Fărăgău, la 19 martie 1876, ca fiu a lui Bogdan Vasile și al Anei Curticăpean. Bunicul său, Grigoraș Bogdan, a participat la Revoluția din 1848, a lui Avram Iancu și alți pașoptiști, erou al neamului nostru, a fost prins și împreună cu 39 de luptători din comună au fost legați cu mâinile la spate și împușcați în cap pe un deal din comuna Fărăgău, cunoscut și acum sub numele Dealul împușcaților, unde tatăl său, Vasile, a ridicat o troiță în amintirea acestor eroi.
Grigoraș Bogdan a avut doi copii: Andrei, care la rândul său a avut un fiu, Teodor Bogdan, dascăl la Bistrița, cunoscut folclorist, poet și scriitor, iar Vasile a avut trei copii, Ioan, preot, Grigore, arhitect la Budapesta, și Florea pe care intenționa să-l țină pe lângă casă, dar nu a reușit, deoarece copilul a dovedit, din fragedă vârstă, înclinații și interes pentru studiu. Primul care a observat acest lucru a fost învățătorul lui din satul natal, pe numele Dumitru Pop, care s-a ocupat de el la “citit și socoteli”, care i-a sfătuit pe părinți să-l dea mai departe la școală.
Prima clasă primară a urmat-o în propria comună, iar celelalte le-a urmat la Școala Confesională greco-catolică din Reghin, unde erau doi dascăli foarte buni, Pascu și Gheorghe Maior.
Cele două clase liceale le-a urmat la liceul maghiar din Târgu-Mureș, iar clasele 3-7 liceale le-a urmat la Blaj și la Năsăud, unde a luat și diploma de maturitate în 1894. “Anii petrecuți la Blaj, spune Ștefan J. Fay, în volumul menționat, au pus temelia viitorului bărbat, i-au conturat caracterul, au dat concepțiilor sale despre neam o formă solidă ce nu se va clădi niciodată în lunga sa viață de 90 de ani”.
Când era în clasa a VI-a, s-a judecat procesul memorandiștilor (1894), proces care a ridicat în picioare toată nația valahă. Ca elev participă la plecarea delegației memorandiștilor la Viena. După doi ani are loc la Cluj procesul foștilor conducători, care sunt condamnați la închisoare. În semn de protest, elevii Blajului declară grevă, instigatorii, printre care și Florea Bogdan, sunt eliminați. În inima lui Florea Bogdan se întipăresc definitiv nume ca Vasile Lucaciu, Gheorghe Pop de Băsești, Ion Rațiu, reghineanul Patriciu Barbu etc. Despre acest eveniment menționează în amintirile lui “Cine a trăit în tinerețe procesul memorandiștilor, nu a mai avut decât un vis: să lupte cu cinste deplină libertate a românilor”.
(Va urma)
