Aflați la Budapesta, în călătoria noastră anuală pe urme vechi românești, am fost surprinși, ba chiar intrigați, să vedem arborate, la intrarea în Parlamentul ungar, două steaguri: cel al Ungariei și... cel al Ținutului Secuiesc. Gestul ne-a fost dezlegat de domnul Marius Dragomir, directorul unui important centru de cercetare media din Budapesta. Interviul pe care ni l-a acordat este o radiografie îngrijorătoare a politicii din țara vecină, care ne vizează pe noi, românii, în mod direct.
“OMUL DE RÂND ESTE PRADA UȘOARĂ A PROPAGANDEI OFICIALE”
- Domnule Marius Dragomir, pentru a vă prezenta cititorilor noștri, vă întreb mai întâi cum ați ajuns să lucrați într-o agenție de monitorizare a presei din Ungaria și ce înseamnă acest lucru?
- Nu suntem o agenție de monitorizare, ci un “think-tank”, un centru de cercetare media, afiliat Universității Central Europene. Mi s-a oferit acest job în 2016, presupun, datorită experienței mele de peste 16 ani în presa de limbă engleză și cercetare media. Înainte de a veni la Budapesta, vreme de 12 ani, am fost managerul global pe cercetare și politici media la Open Society Foundations Londra.
- O echipă a revistei “Formula AS” se află zilele acestea la Budapesta și interlocutorii noștri, pe care i-am întâlnit până acum, ne-au vorbit despre suprimarea presei maghiare - ziare și televiziuni închise, jurnaliști marginalizați, eliminarea din spațiul public a vocilor alternative sau critice față de guvern. Am fost șocați de această realitate, mai ales că românii privesc admirativ către Ungaria. Este reală această situație?
- Da, situația este îngrijorătoare aici. Am descris fenomenul în mai multe publicații, cel mai succint, probabil, pe site-ul London School of Economics. Noi numim fenomenul în engleză “media capture” - o stare în care presa ajunge să fie aproape în totalitate capturată-arestată de către un grup restrâns de politicieni și oligarhi, care acaparează puterea politică și care folosesc presa, printre alte instrumente, pentru a-și menține această putere în scopuri pur economice, în special pentru acces la resurse publice, la banul public.
- Există o solidaritate intelectuală împotriva acestor derapaje nedemocratice?
- Există, bineînțeles, o solidaritate intelectuală, dar faptul că actuala putere politică din Ungaria are total sub control mass-media, îi asigură o longevitate politică de invidiat. În afara de Budapesta și câteva centre urbane, omul de rând, în Ungaria, este prada ușoară a propagandei inițiate de către prim-ministrul Viktor Orban, acoliții săi politici și susținătorii săi financiari, un grup de oligarhi care au afaceri în multe domenii, inclusiv în presă. În acest context, acea solidaritate intelectuală despre care vorbiți este mult prea puțin influentă, lucru văzut în victoria zdrobitoare a partidului lui Orban, Fidesz, în alegerile din aprilie, anul acesta.
- Ne puteți face, vă rog, o imagine succintă a presei actuale din Ungaria? Ce fel de ziare predomină - cotidiane, săptămânale, presa online?
- Televiziunea este predominantă ca mod de informare. Dar aproape toate televiziunile, inclusiv televiziunea publică, MTVA, și celelalte canale mari comerciale, sunt controlate de Orban direct, prin guvern sau prin oligarhii care le sunt patroni. Singura excepție este RTL Klub, post deținut de concernul de televiziune Bertelsmann, din Germania, care se află, însă, și el, în vizorul puterii și probabil va fi cumpărat în curând. Presa scrisă a trecut și trece, ca peste tot în lume, prin mari probleme financiare, și foarte multe publicații se mută online, în presa scrisă, iarăși, Orban și oligarhii săi apropiați, au cumpărat aproape tot - atât marile cotidiane, cât și toată presa locală. Au rămas independente câteva publicații specializate, “de nișă”, cum se spune (de exemplu pe afaceri), deci, cu un public restrâns. Ce nu au putut cumpăra, oligarhii lui Orban au închis. Așa a fost închis, în 2016, cotidianul Nepszabadsag. Patronii săi au spus, la vremea aceea, că motivul pentru care au închis ziarul a fost lipsa de profitabilitate. Este adevărat că ziarul nu era teribil de profitabil, dar au fost alții în situații mult mai rele și n-au capotat. Mai mult decât atât, modul în care a fost făcută închiderea - peste noapte, între vineri și sâmbătă, după ce jurnaliștilor li se spusese că începând de a doua zi, sâmbătă, se vor muta în alt sediu - arată clar că ziarul a fost închis la ordin politic. Compania care deținea cotidianul, Mediaworks, era deținută atunci de un om de afaceri austriac, Heinrich Pecina, căruia, din păcate, îi lipsește total coloana vertebrală. Pe internet, unde publicul se mută foarte rapid de la o pagină la alta sau de la o publicație la alta, gruparea de afaceriști și politicieni din jurul lui Orban au cumpărat și acolo aproape tot ce e important. Ultima achiziție a fost luna aceasta, agenția de știri Index.hu. Singurele organizații media cu adevărat independente sunt câteva platforme online de jurnalism independent, ca Atlatszo.hu sau Direkt36. Însă audiența lor este mult prea mică pentru a schimba ceva.
- Premierul Viktor Orban are o imagine foarte controversată în Europa. Cum este perceput de presa maghiară? `
- Foarte bine, pentru simplul motiv că, așa cum spuneam mai devreme, presa este cam în totalitate în mâinile lui Orban. Atlatszo.hu și Direkt36 publică investigații care scot la iveală cum clanul lui Orban se înfruptă din fondurile europene, dar sunt departe de a influența ceva: audiența lor e mică și restrânsă la un public elitist, educat, interesat de asemenea investigații, în timp ce marea parte a populației consumă propaganda clanului Orban.
“ORBAN A INFILTRAT DEJA TRANSILVANIA CU PRESĂ ALINIATĂ POLITICII SALE”
- Europa este neliniștită din cauza “derapajelor iliberale” ale Ungariei. Din păcate, și România a fost contaminată cu astfel de opțiuni chiar de la vecinii maghiari. Avem motive să fim îngrijorați?
- Da, absolut. În primul rând modelul Orban este copiat din ce în ce mai mult în țări europene: Polonia este doar un exemplu. Este un model care inspiră foarte mult grupările populiste și oportuniștii politici - în special pe cei cu proastă sau puțină educație. Ei știu că nu vor avea niciodată acces la nivelele înalte ale puterii, decât prin populism și manipulare. Din păcate, sunt foarte mulți politicieni de felul acesta și în România. Nu vă lăsați păcăliți! În al doilea rând, oligarhii lui Orban cumpără presă și în România. Un exemplu este grupul austriac Russmedia, care și-a vândut și titlurile din România, iar presa de limbă maghiară din România primește fonduri de la guvernul ungar pentru a funcționa. Orban a infiltrat deja Transilvania cu presă aliniată politicii sale, un lucru extrem de periculos, întrucât îi permite să facă ce dorește din etnicii maghiari din Transilvania, mulți dintre ei, cetățeni cu drept de vot în Ungaria.
- Cum vedeți relațiile viitoare ale Ungariei cu Europa?
- Deja există mari tensiuni între Ungaria și Europa, din cauza modului în care Orban și familia sa fură din fondurile europene (contribuții ale întregii populații de pe continent). Asta, în timp ce critică Uniunea Europeană și ațâță populația ungară împotriva UE! Este foarte greu de prezis ce se va întâmpla, dar apropierea vădită a Ungariei față de Rusia și toate aceste neînțelegeri la nivel european indică faptul că tensiunile vor crește și orice este posibil, inclusiv ieșirea Ungariei din uniune.
- Într-o plimbare prin Budapesta am fi văzut, stupefiați, steagul secuiesc, arborat lângă cel al Ungariei. Ce să înțelegem?
- Presa maghiară, aproape în totalitate dominată de guvern, promovează în aceste zile ideea lui Orban, de a asigura autonomia ținutului secuiesc. Orban, în mod clar și deschis, și-a anunțat sprijinul complet pentru un ținut autonom în Transilvania. Poate în alte condiții, ideea de autonomie și independență ar avea cu totul altfel de impact, dar după tensiunile din Catalonia și instabilitatea generală din Europa, asemenea idei pot crea multe pericole. Cum și dacă Orban va reuși în proiectul autonomiei e greu de spus, dar având în vedere toată puterea de manipulare pe care grupul său o exercită prin media, atât din Ungaria cât și din Transilvania, combinată cu imbecilitatea actualei puteri politice din România să gândească politică internațională sau să facă diplomație, orice este posibil.
Formula AS - anul XXVIII, nr. 1335, octombrie 2018
