CSM București s-a impus fără probleme în prima partidă a acestui sezon de Liga Campionilor. Echipa pregătită de Magnus Johansson s-a impus, pe teren propriu, cu 36-31 (18-13) în fața unguroaicelor de la Ferencvaros. În prezența a peste 4.000 de fani, pentru CSM București au marcat Neagu 9 goluri, Mehmedovici 8, Kurtovici 6, Lekici 5, Cvijici 3, Radicevici 3, Omoregie 2, iar de la FTC Budapesta s-au remarcat Hafra 6 și Kovacsics 5 reușite. Programul CSM București în grupa D este următorul: SG BBM – CSM București (14 octombrie), Vipers – CSM București (20 octombrie), CSM București – Vipers (4 noiembrie), FTC Budapesta – CSM București (11 noiembrie), CSM București – SG BBM (18 noiembrie). Primele trei clasate din fiecare din cele patru grupe preliminare se vor califica în grupele principale, care vor include câte șase echipe (trei din grupele A și B în grupa 1 și tot trei din grupele C și D în grupa 2). În această fază se va lupta pentru sferturile de finală, în care vor ajunge primele patru clasate în grupele principale, și care vor evolua pentru calificarea la Turneul Final Four. Meciurile din grupele principale vor avea loc între 25 ianuarie – 10 martie 2019, cele eliminatorii din sferturi în 5-7 aprilie (turul) și 12-14 aprilie 2019 (returul), iar Turneul Final Four va avea loc, din nou, la Budapesta, în 11-12 mai 2019. În ultimele două sezoane, CSM București a obținut medalia de bronz a competiției, după ce în 2016 cucerea trofeul, și se află la a patra participare consecutivă în Liga Campionilor. Actuala deținătoare a Ligii Campionilor este Gyor ETO.

