Campania “Bunicuțe frumoase” continuă la Căminul pentru persoane vârstnice din Târgu-Mureș

Distribuie pe:

Campania “Bunicuțe frumoase” am demarat-o în urmă cu 4 ani, în contextul zilei de 8 martie sau a Zilei internaționale a frumuseții.

Țin minte că la prima ediție am fost sprijiniți de membrele Lions Club Târgu-Mureș și noi, organizatorii, am apelat la propriile noastre coafeze pentru a le înfrumuseța pe bunicuțe. Ulterior s-a alăturat Ajofm Mureș, care va fi și vineri, 12 octombrie 2018, alături de noi, oferindu-le deopotrivă, bunicelor și bunicilor, posibilitatea de a fi beneficiarii serviciilor de înfrumusețare, respectiv coafură, tuns și manichiură.

Și pentru că “Frumusețea chipului este o podoabă fragilă” (Moliere), noi, organizatorii, vom încerca în cadrul evenimentului să adăugăm frumusețe “Bunicilor noștri”, culegând frumosul din lumea dimprejur, bucurându-i cu imaginile pe care ni le oferă această toamnă cu

frunze-ngălbenite zburând din copaci, savurând un pahar de must pe care noi înșine l-am stors.

Și astfel, vom adăuga campaniei un nou mesaj sugestiv:

“Oricine are abilitatea de a vedea frumusețea dimprejur nu va îmbătrâni niciodată” (Franz Kafka).

Vă așteptăm la sediul Căminului pentru persoane vârstnice, vineri, 12 octombrie 2018, începând cu ora 10.

 

Lasă un comentariu