Simpozion științific la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Târgu-Mureș

Distribuie pe:

Vineri, 5 octombrie, la sediul SCDCB Târgu-Mureș, a avut loc un simpozion științific cu tema “Păstrarea raselor locale de rumegătoare (bovine) în scopul menținerii biodiversității genetice”, organizat cu ocazia finalizării proiectului ADER 5.2.3, finanțat de MADR.

În deschiderea lucrărilor, dr. ing. Ioan Oroian, directorul SCDBC Târgu-Mureș, a vorbit despre importanța păstrării raselor locale de taurine. Au prezentat referate cercetători științifici, ingineri zootehniști, medici veterinari și biologi din șase stațiuni de cercetare, cu 15 referate de mare ținută științifică.

Am trăit emoția pe care o aveam în vremurile de glorie a stațiunii, când asistam în amfiteatru de la sediu la asemenea dezbateri. S-a pus un accent deosebit pe salvarea raselor de bovine Pinzgau de Transilvania, Sura de Stepă, Bruna de Maramureș, pe creșterea bivolilor, iar cercetătorii de la Semtest BVN Târgu-Mureș au prezentat un interesant referat despre “Utilizarea biotehnologiilor de vârf (embriotransfer) în păstrarea și conservarea raselor de bovine (autorii Harceagă, V.R. Sicean, L. Peterfi).

Ca un element de noutate în furajarea animalelor a fost și lucrare cercetătoarelor mureșene Zsuzsa Friss și Iustina Lobonțiu, cu tema “Utilizarea sorgului furajer în hrana taurinilor ca alternativă la porumb, în condițiile actuale de secetă prelungită”.

Chiar dacă angajații stațiunii zootehnice din Târgu-Mureș primesc salariile cu întârziere de câteva luni, sunt pasionați de meserie și fac eforturi să mențină activitatea și renumele stațiunii, după ce vremelnicii guvernanți au lichidat celelalte stațiuni din județ, ca o dovadă și dezinteresul față de manifestările științifice. La evenimentul de la SCDBC

au participat doar directorul Direcției Agricole, ec. Ioan Rusu, directorul APIA Mureș - Ovidiu Săvâșcă și agenți economici cu activitate din domeniul zootehniei.

Lasă un comentariu