POVESTEA DE DINCOLO DE IMAGINE (I)

- Interviu cu Mădălin Hîncu, câștigătorul proiectului lansat tinerilor regizori de către Teatrul Național Târgu-Mureș, Compania “Tompa Miklós” -

- Nu demult ți-ai terminat studiile. Ce te-a determinat să alegi această meserie?

- Nu știu. Cumva lucrurile s-au întâmplat, cred, să fie așa. A fost o combinație dintre mai mulți factori. Prin clasa a III-a aveam prin cablu niște documentare pe HBO, care povesteau procesul de realizare a unui film. Îmi plăcea foarte mult mediul filmului, văzând documentarele behind the scene sau making of, interviuri cu actori, producători, regizori, îmi plăcea foarte mult procesul, ce vedeam acolo: că exista o întreagă mașinărie în spatele filmului și a imaginii pe care tu o vedeai. M-a atras faptul că există acest om, numit regizor, care se ocupă cu o poveste pe care el s-o traducă pe film. Am fost foarte pasionat de film și în liceu, am cunoscut chiar foarte multe estetici regizorale, când am intrat într-o trupă de teatru formată din niște oameni care aveau anumite pasiuni, și pe lângă plictiseala de la liceu făceau cu foarte mare plăcere și chestia asta. Mă simțeam bine cu ei, și la un moment dat, când am văzut că se pot întâmpla niște lucruri interesante în teatru, în capul meu s-a făcut un click. Și sunt aici.

- Cum vezi situația creatorilor de teatru care, la fel ca și tine, sunt la început de drum?

- Situația celui care termină o facultate cu vocația asta, în zona teatrului, depinde foarte mult de noroc. Nu vreau să fiu ipocrit, dar cred că eu am avut noroc. Primul meu spectacol într-un teatru de stat l-am montat când eram deja în anul doi la masterat. Și de atunci am tot lucrat, am mai făcut asistență de regie, m-am mai înscris la niște concursuri de proiecte. După acestea, m-am dus să lucrez la Bacău, acum sunt aici - întotdeauna am avut de lucru. Dar cred că cincizeci la sută din toată povestea asta se datorează faptului că am avut noroc. Cred că o constantă a meseriei ăsteia e să ai și noroc.

- Și cealaltă parte? Degeaba ai noroc dacă nu ai viziuni. În proiect ai vorbit mult despre curiozitate din partea ta ca regizor.

 - Mai trebuie să ai ceva și cred că oamenii care ajung să facă meseria asta, au acel ceva. Eu am curiozitate. Îmi doream cu adevărat să fac teatru, să cunosc, să explorez, să chestionez. Cred că mai mulți o au, de aceea nu mă consider unic în niciun fel. Până la urmă, crezurile artistice își găsesc forma în ceea ce facem concret pe scenă.

- Ai zis că ai mai participat și la alte concursuri lansate de teatrele din țară. Această atitudine mi se pare foarte simpatică din partea ta, ca regizor.

- Fiecare regizor își setează regulile jocului. Mie îmi place procesul de depunere, dintr-un motiv foarte simplu: îmi clarifică gândurile. Eu m-am bucurat de proiectele pe care le-am scris. În momentul în care sunt în fața unei foi de hârtie și trebuie să-mi formulez ideile, astfel încât să conving pe cineva că proiectul meu e bun, mi se pare un exercițiu foarte bun. Cred că primii zece ani din cariera oricărui om în meseria asta este debutul. Eu nu o să-mi schimb condiția de debutant după proiectul ăsta și nici după următoarele cinci, dacă vor să vină. Eu nu mă consider regizor în momentul de față. Mă consider un om sensibil, care își exprimă părerea despre lume în mediul teatral, cu mijloacele teatrale.

- Concursul lansat de Compania “Tompa Miklós” a avut foarte puține restricții. Cu ce atitudine ai abordat această libertate?

- Recunosc că la un moment dat m-am simțit restricționat de ideea că a fost limitat numărul de actori din distribuție. Am început să caut lucruri pornind de la restricții. Nu mi-a fost bine și am renunțat la chestia asta și mi-am zis că mai întâi trebuie să caut acea poveste, care să mă ardă pe mine, ca s-o dau mai departe, că până la urmă asta va atrage atenția. Și nu mi-am propus să câștig. N-am mai simțit restricții în momentul în care mi-am dat seama că eu am o idee. În momentul în care am găsit acea idee pe care eu am realizat-o mare, m-am lăsat liber. Te simți restricționat în momentul în care nu ai ideea. Ori eu am avut-o și am lucrat liber când am scris proiectul.

- Din proiectul tău a reieșit faptul că ai văzut unele spectacole ale Companiei “Tompa Miklós”. Cât de bine ai cunoscut trupa și activitatea acesteia?

- Încă din facultate, am cunoscut trupa prin participările repetate la Festivalul Național de Teatru. Am fost la aproape toate spectacolele Companiei “Tompa Miklós” jucate la FNT, mai puțin “Pasărea retro...”, la care nu am apucat să ajung.

(Va urma)

 

Lasă un comentariu