Anual, FIECARE ROMÂN ARUNCĂ 129 KILOGRAME DE ALIMENTE!

Distribuie pe:

Specialiștii Centrului Național pentru Evaluarea și Promovarea Stării de Sănătate din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) atrag atenția că fiecare român aruncă zilnic peste 350 de grame de mâncare, iar anual risipește 129 de kg de alimente, România fiind clasată pe locul nouă în Europa în ceea ce privește alimentele risipite.

“Încercăm să aducem recomandările corecte, să îi convingem pe cei care vă pun la dispoziție mâncarea să fie sănătoasă, să nu aibă sare, să fie apă pe masă, să fie adecvată nutrițional. Este o problemă de informare, pentru că decizia cu privire la alimente și alimentație nu este ușoară.

Noi spunem stop risipei, astfel încât alegerile să fie sănătoase, echilibrate și adecvate vârstei. Aruncăm mult din ce cumpărăm. Suntem a noua țară în Europa din perspectiva performanței în a arunca alimente, ceea ce e îngrijorător.

Un meniu sănătos trebuie să cuprindă fructe, legume și puțină carne. Cumpărați mâncare proaspătă, puțină, adecvată sfaturilor nutriționistului și nu poftei de moment. Noi, românii, avem nostalgia accesului la carne, însă trebuie să ne reamintim că organismul nostru are nevoie de fructe și legume și de puțină carne, din când în când, și dacă se poate să fie pește. Trebuie să avem nu doar proteine, dar și aminoacizii esențiali care fac bine la creier și la piele.

Bebelușii și copiii ar trebui să mănânce într-un ritm încet, pentru a evita supraponderabilitatea. Mâncatul grăbit este unul din factorii asociați cu sporul supraponderal și s-au făcut niște cercetări în rândul copiilor. Factorul care duce la adăugarea supraponderală nu este neapărat din cauza dulciurilor, ci a vitezei cu care mănâncă. Adică, mâncăm inconștient.

Un prânz sănătos depinde de fiecare persoană, în funcție de cum își echilibrează mesele. Accentul trebuie pus pe proteine și pe alimentele de origine vegetală, adică salate și fructe. Sunt de evitat grăsimile care țin mâncarea foarte mult în stomac.

De asemenea, trebuie să ținem seama că nu este o diferență mare între zahărul brun și cel alb, în schimb între făina albă și cea integrală este recomandat să o alegem pe cea din urmă, pentru că este mult mai sănătoasă”, potrivit specialiștilor INSP, citați de mediafax.ro.

O inițiativă legislativă care prevede introducerea orei de nutriție pentru preșcolari și elevii până în clasa a VIII-a a fost votată, recent, în Camera Deputaților, în prezent, fiind în dezbateri la Senat. Inițiatorii susțin că astfel vor să îi învețe pe copii cum să se alimenteze corect.

Lasă un comentariu