FONDURI EUROPENE PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI

Distribuie pe:

Din comunicatul de presă al Asociației “Grupul Milvus” aflăm că, în asociere cu PROPARC - Fundația pentru Arii Protejate, lansează un proiect de management al ariilor protejate “Natura 2000”, de-a lungul râului Mureș, pe următoarele segmente: Deda-Reghin, Iernuțeni-Periș, Morești-Ogra și Râpa-Lechința. Scopul este de a asigura un management corect pentru protejarea biodiversității ariilor vizate, cartarea mediului fizic și a stării de conservare a siturilor, elaborarea de studii și altele. Biodiversitatea a avut mult de suferit în ultima perioadă prin lipsa stațiilor de epurare a apelor, datorită îngrășămintelor chimice utilizate în agricultură, activitatea stațiilor de sortare a balastului și altele. Proiectul se derulează în intervalul septembrie 2017 până în martie 2021, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare, axa prioritară 4 - Protecția mediului prin măsuri de conservare a biodiversității, monitorizarea calității aerului, și decontaminare a siturilor poluate istoric, OS 4.1, Creșterea gradului de protecție și conservare a biodiversității și refacerea ecosistemelor degradate. Valoarea proiectului este 6.358.394,47 lei.

Lasă un comentariu