Nu i-a venit să creadă! Scrisoarea lui Bölöni despre moartea lui Ilie Balaci

Distribuie pe:

Ladislau Bölöni a fost devastat după ce a primit vestea că Ilie Balaci a decedat. Cei doi au fost colegi de cameră la echipa națională și erau legați de o strânsă relație de prietenie. Laci Bölöni și Ilie Balaci au rămas prieteni încă din perioada în care amândoi jucau pentru echipa națională, unde au și fost colegi de cameră. Veste că Balaci nu mai e l-a rănit profund pe antrenorul lui Antwerp, care a compus o scrisoare tristă și emoționantă.

“E vineri seară și mă plimb într-un parc din Anvers. Copaci seculari mi-au întins pe cărare un covor auriu.

-Păi, da, trece vremea, dar de ce sunt așa nostalgic? Suntem de abia în octombrie, și, oricum, mâine e sâmbătă și am meci. Asta e ce contează!

Îmi alungam eu gândul un pic amărui legat de timpul care, chiar dacă agale, trece implacabil. Tocmai dădeam să intru în casă, când printre coroanele copacilor am zărit o stea căzătoare ce brăzda tăcută cerul. Gonea strălucitoare lăsând în urma ei o coamă blondă. O găseam frumoasă, dar și foarte, foarte tristă. Și de neînțeles.

-De ce trebuie să dispară o stea? O fi vreun semn? Are vreo legătură cu meciul? Prezice ceva bun sau rău?

Mi-am amintit de coada incandescentă a stelei și înainte de meci. De altfel, am câștigat și chiar dacă am adormit târziu, am dormit bine. Dimineața, computerul mă anunță că am primit un mesaj. Arunc o privire. Un amic din Târgu- Mureș. Sigur mă felicită pentru victorie. Cum a făcut-o deja de atâtea ori. Într-un cuvânt: «Felicitări!». Acum, însă, mesajul a fost ceva mai lung și cumplit:

-A murit Ilie Balaci. Dumnezeu să-l odihnească!

-Ți s-a întâmplat ceva?, m-a întrebat soția. N-am răspuns, doar i-am arătat mesajul.

-Vai, Doamne!, a spus încremenită.

Îmi sună mobilul. Pe ecran, numele unui jurnalist. Apoi, al altuia. Apoi, o televiziune și încă o televiziune. Cel mai bine aș azvârli telefonul pe fereastră. Nu le răspund, doar stau tăcut în fața calculatorului. Știu ce vor să întrebe și ce vor să publice. Dar ce le-aș putea spune într-un astfel de moment? Că mă doare? Că a fost mare? Că mi-a fost prieten? Că...? Tac.

Tastez încet, la computer, răspunsul la mesajul primit de la Târgu-Mureș:

-Ilie n-a murit! Stelele nu dispar, doar gonesc mai departe pe cer”.

 

Lasă un comentariu