Oltenii iau în calcul retragerea tricoului cu numărul 8: “Ilie Balaci a fost cel mai mare fotbalist român din toate timpurile”

Distribuie pe:

În semn de respect pentru cel ce a fost Ilie Balaci, oltenii iau în calcul retragerea tricoului cu numărul 8 pe care l-a purtat “Minunea Craiovei”. Pavel Badea, directorul CS Universitatea Craiova, și-a exprimat regretul pentru pierderea fostului mare fotbalist din Bănie și a vorbit despre posibilitatea retragerii tricoului pe care chiar el l-a preluat de la Ilie Balaci și cu care a jucat o bună perioadă de timp. “Este un moment nefericit pentru toți cei care l-am iubit pe domnul Ilie Balaci. Este cel mai reprezentativ sportiv al regiunii Olteniei, al României, este o pierdere imensă. Pentru unii a fost Hagi, pentru alții Dobrin, dar pentru mine și milioane de români, Ilie Balaci a fost cel mai mare fotbalist român din toate timpurile. Săptămâna trecută am avut șansa să vorbim, era același. A fost idolul copilăriei mele, idolul a milioane de copii, eu am avut șansa să fiu promovat, să fiu susținut în cariera mea de domnul Balaci. Am avut șansa, fiind și mijlocaș ofensiv, să joc pe un post pe care a jucat unul dintre cei mai mari jucători ai României. Retragerea tricoului cu numărul 8 este o idee, probabil că în următoarele zile se va lua o decizie finală”, a declarat Pavel Badea.

Lasă un comentariu