Ghinionul Europei făcea ca al zecelea sultan otoman să fie și cel mai mare dintre toți sultanii, făcând din Imperiul Otoman a treia forță mondială, după China și India. Europenii l-au numit Magnificul, turcii i-au spus Legiuitorul. Suleiman (varianta turcească a ebraicului Solomon) era un sultan tânăr, la urcarea sa pe tron, în 1520, având numai 25 de ani. A preluat puterea în pace, tatăl sau, Selim I, având grijă să-i lase un stat puternic, prosper și fără pretendenți, amintind de exemplul lui Filip al II-lea al Macedoniei cu fiul său, Alexandru cel Mare. Imperiul Otoman își permitea, la acea dată, să întrețină o armată permanentă de circa 100.000 de oameni și o flotă puternică, în fruntea căreia îl vom regăsi pe vestitul Piri Reis, cu și mai vestita sa hartă a lumii, prima pe care apar Americile ca o masă continentală (datată 1513)!
Drumul către Mohács a fost pavat din plin de inconștiența tânărului rege de 20 de ani, Ludovic al II-lea al Ungariei și de trufia clasei nobiliare din jurul său. “Este evident că, întocmai ca statul polono-lituanian, și Ungaria a fost distrusă de clasa nobiliară ajunsă la putere. Pe scurt, aici s-a întâmplat contrariul a ceea ce s-a petrecut în Europa occidentală. Acolo, autoritatea regală a reușit, treptat, să-și supună forțele centrifuge și, către anul 1500, a format sisteme politice eficiente. Aici, de-a lungul timpului, asupra monarhiei a triumfat particularismul și regatul a devenit o republică aristocratică. (...)
Idealul de stat al nobilimii a fost unul care să aibă numai avantaje: care îi lasă neștirbite privilegiile și restabilea vechea glorie a puterii maghiare. Dorea să revină regatul lui Matia, dar fără reformele lui”.
Fără a mai aștepta sosirea oștilor Transilvaniei și Croației, care ar fi adus încă vreo 50.000 de oșteni de partea maghiară, Ludovic al II-lea se avântă în luptă, bazându-se numai pe cei 30.000 de oameni ai săi. Suleiman venise cu standardul de 100.000 în schimb, ceea ce i-a făcut misiunea extrem de ușoară. Ca o paranteză, o reușită reconstituire a luptei a fost realizată recent pentru serialul turcesc Suleiman Magnificul.
Regele Ungariei moare înecat, în timp ce fugea din luptă, acest dezastru militar însemnând sfârșitul Ungariei Sfântului Ștefan, adică peste cinci secole de regat catolic. Totodată, evenimentul marca începutul războaielor turco-habsburgice pentru dominarea centrului Europei.
De unde până unde pretenția Habsburgilor la tronul Ungariei, care apare acum? Mai ales că și Transilvania are aceleași pretenții asupra Ungariei!
În istorie, Habsburgii nu se remarcă atât prin bravi comandanți militari, cât prin legături dinastice și căsătorii chiar incestuoase, numai bune de criticat de către autorii de documentare TV istorice care găsesc la ei semne ale debilității, tipice căsătoriilor consanguine. Tot o căsătorie, dar nu incestuoasă de această dată, stă la baza pretenției Habsburgilor la tronul Ungariei. Privind din ziua de azi, mulți ar putea crede că moștenirea se cuvenea în urma faptului că nefericitul rege al Ungariei fusese căsătorit din timp cu o prințesă de Habsburg, Maria, nepoata împăratului Maximilian I. Femeia, însă, în acea lume medievală germană, va avea de străbătut un drum anevoios spre emancipare, un prim succes fiind obținut în 1740, de Maria Theresa, grație grijuliului ei tată, Carol al VI-lea, și actului său numit “pragmatica sancțiune”. În Germania propriu-zisă, femeia conducător se întâmplă abia în mileniul următor, cu Angela Merkel...
Revenind la Ungaria medievală, trebuie să precizăm că tânărul rege Ludovic al II-lea avea și o soră, pe Anne, pe care Habsburgii puseseră din timp ochii, la fel ca și Ioan Zápolya, voievodul Transilvaniei, care, grație lichidării răscoalei lui Gheorghe Doja (Dózsa György), ajunsese “eliberatorul țării”, un VIP cum s-ar spune astăzi. Până la urmă, Anne e căsătorită cu arhiducele Ferdinand de Austria, fratele Habsburgului celui mare, Carol Quintul. Dând dovadă de o intensă determinare, arhiducele va ajunge chiar împărat pe partea lui de imperiu, în care regatul Ungariei ar fi intrat numai bine ca moștenire, prin soție. Această insinuare a unui Habsburg masculin în casa regală a Ungariei este cheia pretențiilor habsburgice asupra “regatului Sfântului Ștefan”, Ferdinand imprimând această pretenție în politica cu bătaie lungă a Austriei.
(Va urma)
