DORMIM MULT ȘI BINE, DAR AVEM SPOR LA... SLĂBIRE

Distribuie pe:

Cercetătorii americani de la Laboratorul pentru Somn și Cronobiologie din cadrul Universității din Colorado Boulder, citați de descopera.ro, susțin că somnul suficient nu numai că nu ne îngrașă, dar chiar ne slăbește, reducând vizibil circumferința taliei.

“În studiul nostru, am descoperit că persoanele care dorm doar șase ore pe noapte au circumferința taliei mai mare decât cele care dorm nouă ore, rezultatele întărind dovezile că somnul insuficient poate contribui la dezvoltarea unor tulburări metabolice, precum diabetul.

Astfel, am constatat că persoanele care dorm mai puțin de șase ore pe noapte au cu 3 centimetri în plus în circumferința taliei decât cei care dorm nouă ore. Somnul insuficient este legat și de scăderea nivelului de colesterol așa-zis bun, care ajută la eliminarea grăsimilor din corp și protejează împotriva afecțiunilor inimii.

Deci, am ajuns la concluzia că adulții care dorm mai puțin decât semenii lor sunt mai predispuși la creșterea în greutate și obezitate, iar acest lucru întărește importanța odihnei corespunzătoare. Durata optimă a somnului diferă de la persoană la persoană, dar este unanim acceptat că un somn de 7 până la 9 ore este benefic pentru majoritatea adulților.

Participanții din cadrul studiului care au dormit numai cinci ore pe noapte, timp de cinci zile, s-au îngrășat în acest interval cu aproape un kilogram. Dimpotrivă, un somn suficient contribuie la lupta împotriva obezității.

Prin urmare, persoanele care stau treze mai mult timp au nevoie de mai multă energie. Nu lipsa de somn în sine duce la îngrășare, dar când oamenii nu dorm suficient, ei tind să mănânce mai mult decât au nevoie.

Problemele legate de îngrășare și obezitate sunt mult mai complexe de atât, dar rezultatele noastre sugerează că somnul sănătos i-ar putea ajuta pe oameni să ajungă la o greutate mai sănătoasă.

Monitorizarea a arătat că, din cei 16 adulți tineri și sănătoși care au petrecut două săptămâni la cercetare, cei care dormeau doar cinci ore pe noapte tindeau să consume cu mult mai multe calorii decât cei care dormeau opt, nouă ore din 24 de ore.

De asemenea, am constatat că alimentele care aduc somnul sunt cele ce conțin triptofan (un aminoacid esențial utilizat de creier), împreună cu vitamina B6, nicotinamida și magneziu pentru a produce serotonina, un neurotransmițător care are rolul, printre altele, să transmită mesaje la unul dintre mecanismele biochimice ale somnului”, explică oamenii de știință americani. 

Lasă un comentariu