Europa Ghergheșenilor. Alungarea lui Iisus!

Iisus a fost un pelerin. Încă din pântecele mamei sale! Cutreierând Țara Sfântă proprovăduia, învăța, tămăduia. În comparație cu Sf. Ioan Botezătorul, care trăia în pustie, Fiul Mariei ieșea în întâmpinarea oamenilor. Le vorbea și-i îndemna să-L urmeze. Nu avea un domiciliu stabil (homless), nici unde să-și plece capul (Mt.8,19-22), era un nomad. Avea o misiune și un mesaj, iar mesajul era și este parte din misiune: omul e un pelerin. Nimic mai mult! Pentru a-L urma, era și este necesar acceptarea unui nou stil de viață: stilul Lui! Pentru unii inacceptabil. Hristicul englicizat “follow me” înseamnă renunțare la vechi și înnoirea vieții, a minții (metanoia). Omul trebuie să înțeleagă că nu poate învinge moartea. El și moartea sunt împreună-trecători prin lume. O lume frumoasă și bună la origine, rea și demonică astăzi. Drept pentru care, El le va da putere ucenicilor să lupte împotriva demonilor, trimițându-i să vestească înnoirea lumii, în care ordinea divină nu va mai fi distrusă sau în vreun fel anume alterată (Lc.9,1). Stilul Său “rebel” Îl va expune și va scandaliza. Chiar și mai ales după crucificare. Chiar până azi!

Atunci când vorbim despre categoriile sociale existente în comunitatea umană, facem adeseori referire la membrii familiilor noastre, aproapele nostru (vecinul de lângă noi), dușmanii pe care îi avem și străinii, cei de departe sau de aproape, de dincolo de granițele statale și chiar imaginare. Aceștia din urmă sunt percepuți, nu arareori, ca potențiali inamici, deși, știm foarte bine, postura aceasta poate aparține cuiva din propria familie, unei persoane apropiate care împărtășește alte idei sau aparține unei alte culturi și tradiții. Mai ales în societățile monoetnice, diferența dintre noi și ei este foarte accentuată, afirmă Ernst Baasland. Învățătura Lui Iisus, o lecție dată de altfel mentalității iudeilor din vremea Sa, ne invită la iubirea vrășmașilor și includerea lor în marea familie divină: “faceți ucenici dintre toate neamurile” (Lc.28,19; Mc.16,16). Străinii, adică nu doar noi, ci ei - ceilalți, sunt chemați la mântuire! Granițele de orice fel dispar! Începe să se contureze ceea ce azi putem numi Ecclesia peregrinans (Biserica în mișcare, pelerină). Noua Europă!

Străinii, la vremea aceea păgânii, sunt chemați, dar și condiționați. Și ei trebuie să devină ucenicii Lui, pelerini pe drumul Lui, frați ai Lui. Cei care se opun pierd, ratează finalul: Împărăția veșnică. Ceea ce odată se chema Imperiu, deodată se transformă într-o Împărăție. Evanghelia nu este altceva decât invitația făcută de divinitate omului de a sări din Imperiu-lumesc în Împărăție-dumnezeiesc. Iar acest pelerinaj se face numai în Ecclesia - corabia mântuirii, al cărei căpitan este străin lumescului, deși a întrupat lumescul în El. Printre călătorii aflați în ea ar trebui să facă parte și Europa. Ar fi trist ca tocmai ea să se înece cu invitația divină în buzunarul de la piept.

Iubirea aproapelui are mai multe înțelesuri: iubire frățească, ajutorare, răbdare, binecuvântare, rugăciune, lipsa răzbunării (Rom.12,10-19). Nu iubirea firească de prieteni, ci iubirea dușmanilor, suprafirească, e cerută de Mântuitorul. Ea pretinde binecuvântare în loc de răzbunare (evlogeite kai mi kataroste), binele în locul răului (opostigouvntes to poniron, kollomenoi to agato), martirajul și iubirea frățească (filostorgoi), ospitalitatea (filoxenia), pacea cu toată lumea (meta panta antropon eirinevontes). Iubirea creștină nu cunoaște granițe politice. Iisus ne cere iubirea tuturor vrășmașilor, chiar dacă au putere politică. El are în vedere pluralul, desăvârșind astfel singularul vechi testamentar: “iubește-ți vrășmașul” (Lev. 19,18).

Politica vrea puterea. Hristos nu face politică, dar e plin de putere. El refuză și condamnă puterea coercitivă a statului, dar se supune acesteia. Prin charismă, nu prin constrângere, își atrage Iisus ucenicii. Puterea cuvântului și a faptei, alungarea demonilor, vindecarea bolilor, înfruntarea elitelor iudeilor și ale statului roman, proclamarea unei ordini noi, a unei împărății ce se apropie, unui sistem etic social pentru omul de rând, creează conflicte în ordinea socială din timpul Său, frici, invidii și tulburări. Este arestat și, precum un dușman, un străin de neam, unul dintre criminali, crucificat. El nu era unul dintre ei, trebuia eliminat din grup, din comunitate, din neamul Său, din familia Sa, chiar dintre oameni. Iisus este un outsider. Unul care încalcă regulile și căruia i se atribuie o identitate și o etichetă negative. Un om terminat!

Într-adevăr, Iisus vorbește despre o domnie și un Domn, dar nu în lumea asta machiavelică: “Power corrupts. Absolute power corrupts absolutely” (Lord Acton). Misiunea lui are însă consecințe (Wirkung) politice și sociale. Exorcizările sale sunt tot atâtea triumfări asupra lumii demonice, dar și asupra lumii interioare a celor vindecați, transformându-le sinele. El aduce Ordinea cosmică în ordinea naturii umane. Asta deranjează enorm. Prezența Lui devine periculoasă în ordinea socială a cetății pământești: ghergheșenii Îl alungă! Este acuzat de complicitate cu Belzebut și de un comportament nedem. Apolitic, Iisus este ucis, precum Ioan Botezătorul, din motive politice: S-a făcut pe sine împărat! În cazul lui Ioan, dansul Salomeei a fost doar un pretext! Irod și Irodiada se temeau de o posibilă revoltă, deși Proorocul nu avea asemenea perspective.

A fost Iisus un outsider - Außenseiter, un exclus din comunitate? A fost un străin? Este creștinul un străin în Europa de azi? Răspunsurile variază de la o mentalitate la alta, de la o convingere religioasă la alta, de la omul ateu până la cel agnostic. Constat însă cu îngrijorare teama (mascată de o infantilă ignoranță) majorității “creștinilor” de a se implica în disputa creată pe marginea reașezării semnului sfintei Cruci, mai ales în școlile din Europa Occidentală, sau în Instituțiile Publice. La fel în ceea ce privește ora de religie în școli sau festivitățile publice de Crăciun (se încearcă schimbarea denumirii: Weihnachtsmarkt/Christkindmarkt - piață de crăciun cu o alta, poate cu cea de Moș Gerilă, din vremea copilăriei multora dintre noi). La fel în ceea ce privește normalitatea sau anormalitatea comportamentului uman. La fel în ceea ce privește familia tradițională creștină! A îndrăzni să te opui! Nu este politically corect, se spune. Cred și eu, în unele școli de stat din Occident băștinașii sunt minoritari. Creștinii autentici la fel. Am eșuat la capitolul procreere. Și nu numai la acesta... . Conducem la cel al avorturilor! Nu mai suntem pro, ci contra! Nu fac aluzie, dar nemții au un cuvânt interesant pentru a-l defini pe diavol: Widersacher - Împotrivitorul. Acum, când citiți aceste cuvinte, nu o mică parte a populației autohtone europene manifestă fobie față de străini (nu are importanță religia, nici chiar cetățenia!). Lumea creștină tot mai necreștină pare mai divizată ca în Evul Mediu, iar fenomenul este general valabil peste tot în lume.

Străinul, un leitmotiv, își face din nou apariția! E inamicul acuzat că nu respectă regulile politice vremelnice. Iarăși apare politicul pe scenă. Se repetă istoria. Scena e aceeași. Străinul e creștinul autentic, Omul Nou al Sfântului Apostol Pavel, acela care vrea să schimbe ordinea socială a lumii creștine alterate, o ia la întrebări, precum mai de demult Învățătorul lui. Un creștin curajos, un pelerin care nu are nimic de pierdut, în afară de sufletul său. Un Om care, cu toate că “nu are unde-și pune capul”, mai posedă puterea discernământului și care simte, presimte pericolul morții spirituale a unei lumi întregi. Un Hristos multiplicat: eu, tu... noi și ei. Un popor, mai multe, cât mai mulți la un loc! Întorși din drumul abdicării ființiale, precum odinioară Sfântul Petru (Quo vadis?).

Există însă și primejdia ca acest străin să fie eliminat, exilat din comunitate, alungat, precum odinioară Hristos. Va fi condamnat politic, deși e apolitic, răstignit ca un dușman, deși inofensiv. Europa ghergheșenilor și a lașității va avea însă o mare, uriașă surpriză: Străinul a înviat! Chiar crucificat cu capul în jos!

Lasă un comentariu