Poet, dramaturg și prozator, Vasile Alecsandri (născut în 14 iunie 1818, la Bacău - decedat, în 22 august 1890, la moșia din Mircești, jud. Iași) provine dintr-o familie boierească, fiu al medelnicerului Vasile Alecsandri, ajuns vornic, și al Elenei (născută Cozoni), fiica unui grec românizat. O altă dată a nașterii sale, consemnată și de poet, ar fi 21 iulie 1821. Am optat, totuși, pentru prima dată a nașterii sale, spre care converg cele mai multe însemnări.
Învață carte la casa părintească, cu călugărul maramureșan Gherman Vida, și apoi la Pensionul francez al lui Victor Cuénim, unde - după propria mărturisire - nu a învățat mare lucru: “un pic de franțuzească, un pic de nemțească, un pic de grecească și ceva istorie și ceva geografie pe deasupra”. Atmosfera din pension era severă, cum notează George Călinescu în monumentala sa “Istorie a literaturii române de la origini și până în prezent” ( 1941). Madam Cuénim îi deștepta dimineața pe copii într-un mod original - bătea “tam-tam” într-un lighean de alamă. A fost coleg cu Mihail Kogălniceanu, care era extern de pension, dar participa la program.
În 1834, viitorul poet este trimis la Paris, cu o diligență (călătoria a durat 21 de zile) într-un grup de tineri, între care Cuza, care va ajunge domnitor. La Paris, va sta la studii până în 1839. Își va da Bacalaureatul în Litere. Vroia să-l dea și Bacalaureatul în Științe, dar “cade” la examen. Îl ispitesc mai multe facultăți, Medicina, Dreptul, Ingineria, pe care le abandonează pe rând, fiind atras de Literatură. La Paris, se împrietenește cu Ghica și alți munteni veniți la studii. La întoarcerea în Moldova, trece prin Italia (Florența, Veneția), împrejurare care va lăsa urme în proza sa de călătorie.
În anul 1840, colaborează la revista “Dacia literară”, făcându-și debutul, cu nuvela: “Buchetiera de la Florența”, și tot în acest an preia funcția de director al Teatrului din Iași, împreună cu alți trei co-directori: Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi și P. M. Câmpeanu. Își dă seama că lipsește un repertoriu dramatic național și face tot ce-i stă în putință pentru a întemeia un astfel de repertoriu, scriind vodeviluri, cântece comice, comedii, drame, “feerii”: Farmazonul din Hârlău (1840) - comedie, o adaptare după o “farsă” franțuzească, Iorgu de la Sadagura ( 1844) - o “comedioară”, ciclul de comedii “bufe” al Chirițelor (după 1850): Chirița în Iași, Chirița în provincie, Chirița în balon, Chirița în voiaj; piesa - Boieri și ciocoi (1874); drama istorică - Despot Vodă (reprezentată la București în 1879), drama - Ovidiu (scrisă în 1883 și reprezentată la București în 1884); feeria inspirată din folclor: Sânziana și Pepelea (1881) etc.
Concluzia lui Vasile Alecsandri: “Nu știu dacă am creat teatrul național, dar i-am adus un mare concurs”.
De-a lungul a unei jumătăți de veac, “bardul” de la Mircești a publicat circa șapte volume de versuri, substanțiale prin cuprinsul lor: Doine (1853), Lăcrămioare (1853), Suvenire (1853), Mărgăritărele (1863), Pasteluri (1875), Legende (1875), Ostașii noștri (1878). Toate își au importanța lor, însă Pastelurile sale, publicate inițial în “Convorbiri literare” și apoi strânse în volum reprezintă o premieră pe plan național și, după Edgar Papu, chiar pe plan universal, el inventând acest gen de poezie, înrudit cu pictura, numit - pastel. Iată câteva titluri care spun mult, fie și numai prin înșirarea lor: Serile la Mircești, Sfârșit de toamnă, Iarna, Gerul, Viscolul, Sania, Mezul iernei, La gura sobei, Bradul, Sfârșitul iernei, Oaspeții primăverii, Cucoarele, Noaptea, Dimineața, Tunetul,Floriile,Paștele,Plugurile, Sămănătorii, Lunca de la Mircești, Concertul în luncă, Fântâna ,Secerișul, Cositul etc.
Și astăzi, astfel de poezii pot încânta cititorul, mai ales pe acela care s-a născut în satul românesc sau măcar a avut legătură cu acesta. Natura în diferite ipostaze, muncile câmpului, anotimpurile, fenomenele naturii, momentele zilei, intimitatea căminului, melancolia, “căderea pe gânduri”, visarea, portrete umane, pământul ca element vital etc. sunt câteva din motivele tematice ale pastelurilor.
Contactul cu poezia populară, culegerea acesteia în două volume (Poezii poporale. Balade [cântece bătrânești] adunate și îndreptate - 1853 - și chiar “prelucrarea” ei au avut un rol important nu doar pentru cultura românească, ci și pentru poeții generației sale și de mai târziu. Proza lui V. Alecsandri, deși nu i s-a acordat nici de către autor o atenție deosebită, este, totuși, un domeniu în care a obținut performanțe care se mențin și în prezent: Buchetiera de la Florența, Istoria unui galbân, Dridri, Mărgărita, O primblare la munți, Călătorie în Africa, Balta Albă.
Titu Maiorescu, în studiul său - “Poeți și critici”, face o apreciere justă asupra activității scriitoricești a lui Vasile Alecsandri: “În Alecsandri vibrează toată inima, toată mișcarea compatrioților săi, câtă s-a putut întrupa într-o formă poetică. Farmecul limbei române în poezia populară, el ni l-a deschis; iubirea omenească și dorul de patrie, el le-a întrupat; frumusețea proprie a pământului nostru natal și a aerului nostru, el a descris-o. Când societatea mai cultă a putut avea un teatru, în Iași și București, el a răspuns la această dorință, scriind comedii și drame. Când a fost chemat poporul să-și jertfească viața în Războiul din 1877, el singur a încălzit ostașii noștri cu raza poeziei. A lui liră a răsunat la orice adiere ce s-a putut deștepta în mijlocul poporului nostru. În
ce stă valoarea unică a lui Alecsandri? În această totalitate a acțiunii sale literare”.
De-a lungul vieții sale, a îndeplinit diferite însărcinări în țară și peste hotare, între care cele de ministru și deputat. A participat activ la Mișcarea revoluționară de la 1848, pentru care a trebuit să se exileze. A fost trecut pe lista candidaților de domnitor, dar a renunțat în favoarea lui A. I. Cuza.
În acest an, 2018, al Centenarului Marii Uniri, aniversăm și bicentenarul nașterii lui Vasile Alecsandri. Coincidența este semnificativă și fericită, fiindcă Vasile Alecsandri a scris Hora Unirei în 1857: “Hai să dăm mână cu mână / Cei cu inima română, / Să-nvârtim hora frăției / Pe pământul României ! “
