Proiect: DIN 2019, MINORII ROMÂNI VOR BENEFICIA DE O PRIMĂ DE 600 DE LEI PE AN!

Distribuie pe:

“Începând cu anul 2019, prin programul contul individual de economii Junior, se va acorda o primă de stat în valoare de 600 de lei, anual, pentru persoanele care deschid un cont individual de economii Junior, rata dobânzii fiind de 3% pe an, sumele nefiind impozabile”, prevede un proiect de ordonanță de urgență elaborat de Guvernul României.

Potrivit proiectului de act normativ, titularul contului poate fi orice copil care îndeplinește cumulativ condițiile: să fie cetățean român și să nu fi împlinit vârsta de 18 ani. Contul individual de economii Junior se deschide pe numele copilului, automat la unitățile Trezoreriei Statului, fără a fi necesară o cerere din partea unuia dintre părinți, a altui reprezentant legal al copilului sau împuternicitului acestora.

Proiectul mai prevede că orice minor are dreptul la un singur cont individual de economii Junior și că în cont se pot depune, de către reprezentantul legal al minorului sau de către alte persoane, oricând sume în lei.

Sumele existente în cont nu pot face obiectul unei executări silite sau al unei alte tranzacții, nu pot fi cesionate sau gajate, sub sancțiunea nulității actelor respective.

“Începând cu anul 2019, titularii de cont beneficiază de o primă de stat în valoare de 600 de lei, anual, până la vârsta de 18 ani, cu condiția ca suma depusă în anul respectiv, în cont, să fie de minimum 1.200 de lei. În cazul în care la finele anului calendaristic suma depusă în anul respectiv este mai mică decât suma minimă de 1.200 de lei, titularul contului nu beneficiază de prima de stat, dar pentru soldul contului se acordă dobândă.

Sumele depuse anual în cont nu vor putea depăși un plafon maxim reprezentând echivalentul în lei a valorii de 100.000 de euro, titularul contului beneficiind de prima de stat numai pentru suma minimă de 1.200 lei. La soldul contului se aplică o rată de dobândă al cărui nivel se stabilește la 3% pe an, iar dobânda se calculează și se plătește la scadența depozitului.

Sumele existente în contul de economii Junior nu pot fi retrase până la împlinirea, de către titular, a vârstei de 18 ani, cu excepția unor cheltuieli de sănătate pentru tratarea minorului în cazul bolilor cu risc de deces sau în cazul decesului minorului.

La împlinirea vârstei de 18 ani, titularul contului sau reprezentantul legal al acestuia, după caz, poate efectua retragerea totală a sumelor din cont. Depunerile de sume în conturile de economii Junior se pot efectua începând cu luna decembrie 2018”, mai prevede proiectul guvernamental. 

Lasă un comentariu